Evolutia cursului leu/euro anihileaza ieftinirea apartamentelor

0
823
curs-valutar

curs-valutarPotrivit datelor www.imobiliare.ro, preturile apartamentelor din marile orase ale tarii s-au situat in unanimitate pe un trend descendent in prima parte a anului. Variatia puternica a cursului euro din ultimele sase luni a facut insa ca, in majoritatea cazurilor, apartamentele scoase la vanzare sa fie, de fapt, mai scumpe in lei, cu pana la 4%, comparativ cu inceputul anului. Astfel, desi proprietarii de apartamente noi si vechi si-au mai redus pretentiile in acest an, efectele nu sunt resimtite la modul real de catre cumparatori.

Apartamente mai ieftine in teorie, scumpiri in practica

In Bucuresti, scaderea inregistrata de preturile exprimate in euro pentru locuintele vechi si noi in primele sase luni ale anului s-a situat la aproximativ 4%, conform Indicelui imobiliare.ro. Astfel, daca la inceputul lui 2012 pretul mediu solicitat de proprietarii din Capitala era de 1.179 de euro pe metru patrat util, la finele lunii iunie pretentiile acestora scazusera la 1.132 de euro pe metru patrat util. Raportandu-ne insa la valoarea in lei a locuintelor din Bucuresti, vom observa ca tendinta descendenta a preturilor a fost contrabalansata de cresterea euro. in practica, apartamentele noi si vechi sunt acum mai scumpe cu circa 0,6% fata de inceputul anului, luand in considerare cursul valabil in 4 ianuarie (de 4,3219 RON pentru un euro) comparativ cu valoarea maxima inregistrata in aceasta saptamana de moneda europeana (4,5275 RON).

Pentru Timisoara, Indicele imobiliare.ro afisa o valoare de 810 euro pe metru patrat la inceputul lunii ianuarie. Acum, acelasi indicator arata o valoare de 796 de euro pe aceeasi unitate de suprafata, cu aproximativ 1,7% mai putin decat in urma cu sase luni. in lei insa, apartamentele din principalul oras din vestul tarii sunt acum cu 2,9% mai scumpe fata de acum sase luni, cumparatorii trebuind sa plateasca un plus de aproximativ 103 lei pe un metru patrat.

In Constanta, pretul cerut pentru apartamentele vechi si noi la inceputul lui 2012 era de 926 de euro pe metru patrat util, cu 3,2% mai mult decat pretul mediu din luna iunie, respectiv 894 de euro pe metru patrat. Raportat in lei insa, locuintele de la malul marii sunt, de fapt, mai scumpe cu 1,1% fata de luna ianuarie.

Aceeasi situatie se regaseste si in alte mari orase ale tarii. in Brasov, spre exemplu, la inceputul lui 2012 un apartament costa, in medie, 859 de euro pe metru patrat util. Acum, pretul mediu cerut pe aceeasi unitate de suprafata se ridica la 853 de euro, teoretic cu 0,8% mai putin decat in ianuarie. Practic insa, locuintele brasovene sunt, de fapt, cu 4% mai scumpe fata de inceputul anului (149,45 lei pe metru patrat util).

Stabilitate relativa in Cluj

In Cluj-Napoca, Indicele imobiliare.ro indica, la finele lunii iunie, o valoare de 906 euro pe metru patrat util, fata de 948 de euro pe metru patrat util la inceputul anului, ceea ce echivaleaza cu o scadere de aproximativ 4,4%. in fapt insa, preturile locuintelor din oras s-au mentinut relativ stabile pe parcursul acestui an, cu o crestere de 0,1% la sase luni a pretului exprimat in lei.

Ploiesti, exceptia care confirma regula

In Ploiesti, pretul mediu cerut de proprietarii de locuinte noi si vechi se ridica in ianuarie la 871 de euro pe metru patrat util. Acum, apartamentele din oras costa, in medie, 827 euro pe metru patrat util, cu 4,5% mai putin. Datorita acestei marje mai mari de scadere, Ploiestiul este, de fapt, singurul oras in care locuintele s-au ieftinit efectiv in ultimele sase luni. in lei, scaderea inregistrata prima jumatate a acestui an s-a ridicat la 0,5%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here