Fondul Monetar International (FMI) a redus prognozele de crestere economica globala pentru 2012 si anul viitor, teama fiind criza datoriilor de stat din zona euro care ar putea prelungi recesiunea din Spania si incetini expansiunea pietelor emergente, precum China si India.
Pentru acest an, prognoza FMI a fost coborata cu 0,1 puncte procentuale, la plus 3,5%, iar estimarea pentru 2013 a fost corectata cu 0,2 puncte, de la 4,1% la 3,9%, potrivit Prognozei Economice Mondiale prezentata de creditorul de la Washington.
Raportul prezinta date privind evolutia celor mai mari economii dezvoltate si emergente ale lumii si pune accentul pe criza financiara si economica de la periferia zonei euro.
Fondul anticipeaza o crestere economica mondiala de 3,5% pentru acest an, respectiv 3,9% pentru 2013, prognoze conditionate insa de doua premise importante, anume ca actiunile anticriza ale liderilor europeni vor fi suficiente pentru a imbunatati treptat situatia statelor aflate in dificultate, iar masurile recente de politica monetara adoptate in unele state emergente pentru stimularea economiei vor incepe sa-si faca efectul, se spune in raport.
FMI estimeaza ca economia Spaniei se va contracta in acest an cu 1,5%, iar anul viitor cu 0,6%, in timp ce pentru Italia este estimata o scadere de 1,9% a Produsului Intern Brut in 2012, urmata de un declin de 0,3% in 2013.
Germania, cea mai mare economie europeana, va creste in acest an cu 1% si in 2013 cu 1,4%, iar Franta, a doua putere economica din zona euro, va inregistra in 2012 un avans modest, de 0,3%, care ar trebui sa se extinda la 0,8% anul viitor.
Pentru Statele Unite, FMI estimeaza o crestere economica de 2% in acest an, respectiv 2,3% in 2013, iar Japonia va inregistra cresteri de 2,4%, respectiv 1,5%.
Marea Britanie va afisa in 2012 o majorare de numai 0,2% a PIB, limitata de criza din zona euro, dar poate miza anul viitor pe un plus de 1,4%.
in dreptul Canadei sunt trecute estimari de plus 2,1% in acest an, respectiv plus 2,2% in 2013.
in randul economiilor emergente, China va creste in acest an cu 8% si in 2013 cu 8,5%, prognoze cu 0,2, respectiv 0,3 puncte procentuale mai slabe decat cele inaintate in aprilie.
Prognoza de crestere economica a Indiei a fost revizuita in scadere cu 0,7 puncte procentuale pentru ambii ani analizati, la 6,1%, respectiv 6,5%.
Estimarile pentru Rusia au fost modificate in sens negativ cu 0,1 puncte, la 4% si 3,9%.
FMI anticipeaza pentru Brazilia o crestere economica de 2,5% in acest an, cu 0,6 puncte mai slaba decat estimarea din aprilie, respectiv 4,6% pentru 2013.
Economia zonei euro ar urma sa se contracte cu 0,3% in acest an, pentru a creste cu 0,7% in 2013, iar PIB-ul UE va stagna in 2012 si va urca cu 1% anul viitor, potrivit prognozei FMI.
La nivelul economiilor dezvoltate se va inregistra o crestere economica de 1,4% in acest an, urmata de o expansiune de 1,9% in 2013, iar statele cu economii emergente ar urma sa afiseze cresteri de 5,6%, respectiv, 5,9% in cei doi ani.
Marile banci centrale ale lumii, de la Rezerva Federala a SUA, la BCE, la Banca Populara a Chinei, au redus dobanzile sau au extins programele de lichiditate in ultimele saptamani pentru a incuraja creditarea si a stimula economia, strategie care aminteste de reactia coordonata a institutiilor in urma crizei financiare mondiale din 2008. (MEDIAFAX)