Cum arata proiectul de buget pe anul viitor: TVA de 9% pentru alimentele de baza

0
959
alimente

alimenteGuvernul a decis sa ceara CE realocarea a 200 milioane euro catre programe de infrastructura rurala si sa anuleze proiecte nebancabile de sute de milioane euro din 2008-2010, pentru care beneficiarii nu au efectuat nicio plata in ultimii ani, fondurile urmand sa alocate pentru noi proiecte agricole.

Totodata, Guvernul a decis ca in proiectul de buget pentru anul viitor sa fie inclusa o taxa pe valoarea adaugata de 9% pentru produsele agro-alimentare de baza, iar pentru perioada imediat urmatoare sa fie infiintat, in parteneriat cu bancile, un fond de creditare din alocatiile de dezvoltare rurala, astfel incat sa fie posibile accelerarea fondurilor UE si evitarea dezangajarii a peste un miliard de euro la sfarsitul programului de dezvoltare rurala finantat de UE.

Deciziile fac parte dintr-un set de masuri pregatite de Guvern pentru sectorul agricol, au declarat  surse oficiale.

„S-a decis ca TVA sa fie redus de la 24% la 9% pentru produsele agro-alimentare de baza incepand cu anul 2013, o masura aplicata si in alte state membre UE, precum Belgia si Germania, si care este menita sa asigure pe langa protectia sociala necesara si o crestere a ratei colectarii la bugetul de stat. in acelasi timp, in urma unei analize s-a constatat ca sunt sute de milioane de euro blocate in proiecte contractate in 2008-2010, la care beneficiarii nu au efectuat nicio plata in ultimii 2-3 ani, fiind proiecte nebancabile. Guvernul a decis sa le anuleze, iar fondurile sa fie disponibilizate pentru noi proiecte”, au aratat sursele.

Guvernul intentioneaza totodata sa suplimenteze fondurile pentru infrastructura rurala, avand insa, in acest sens, nevoie de acordul Comisiei Europene.

„Au fost identificate deja 32 milioane euro pentru 16 proiecte si a fost transmisa Comisiei Europene o solicitare pentru realocarea unor noi sume, de circa 200 milioane euro, pentru aceste proiecte”, au afirmat sursele citate.

Premierul si ministrul Agriculturii vor sustine, marti, o conferinta de presa pe tema prioritatilor de guvernare in agricultura.(MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here