Consiliul Judetean Cluj finalizeaza implementarea proiectului „Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Judetului Cluj pentru perioada 2014 – 2020”, finantat din Fondul Social European, prin Programul Operational “Dezvoltarea Capacitatii Administrative”.
Proiectul s-a desfasurat pe o durata de 21 luni si a realizat obiectivul general propus initial, acela de crestere a calitatii deciziilor in administratia publica de la nivelul judetului Cluj, prin dezvoltarea competentelor de formulare de politici publice, de planificare strategica si de dezvoltare de parteneriate inter-institutionale, precum si a instrumentelor de fundamentare a initiativelor de politici publice.
Si obiectivele specifice propuse initial au fost realizate in perioada de implementare:
S-au desfasurat sesiuni de instruire in domeniul „Planificare Strategica”, „Formularea politicilor publice”, „Dezvoltarea de parteneriate inter-institutionale”, la care au participat functionari publici / personal contractual al institutiilor administratiei publice locale si al structurilor administratiei publice centrale din judetul Cluj;
A fost elaborata Strategia de Dezvoltare a judetului Cluj pentru perioada 2014-2020 – instrument relevant de planificare a initiativelor de politici publice pentru urmatoarea perioada de programare;
A fost elaborat un portofoliu de proiecte prioritare la nivel judetean, pentru perioada de programare 2014-2020, pe o baza participativa si plecand de la nevoile reale de dezvoltare ale judetului.
Rezultatele atinse ale proiectului vin sa sustina implementarea eficienta si cu succes a proiectului:
33 de persoane instruite in domenii necesare planificarii strategice
5 dezbateri publice pe tema strategiei si a portofoliului de proiecte in Turda, Dej, Gherla, Huedin si Cluj-Napoca
o ancheta in randul populatiei
1 vizita de studiu in Spania la o structura similara beneficiarului
o brosura a strategiei elaborata in limba romana si tradusa in limbile maghiara si engleza
o mini biblioteca dotata cu carti de specialitate privind planificarea strategica
o strategie de dezvoltare elaborata si aprobata, cu aviz de mediu
o lista cu proiecte prioritare
Bugetul total al proiectului a fost in valoare de 682.851,24 lei, din care asistenta financiara nerambursabila de 669.194,22 lei, reprezentand 98% din valoarea eligibila. Contributia beneficiarului a fost in valoare de 13.657,02 lei, adica 2% din valoarea eligibila a proiectului.
Strategia adoptata prin Hotararea Consiliului Judetean Cluj nr.152/12.07.2012 va genera efecte pe termen lung, atat asupra cetatenilor din judetul Cluj, care vor beneficia de initiative de politici publice care sa raspunda in mai mare masura nevoilor lor reale de dezvoltare, cat si asupra potentialilor investitori care vor avea la dispozitie un document programatic in care sunt prezentate directiile de dezvoltare ale judetului.