Rezultate financiare BCR in prima jumatate a anului 2012

0
771

Rezultatele BCR din prima jumatate a anului 2012 raman puternic influentate de provizionarea prudenta, pe fondul mentinerii unui mediu economic advers

I. ASPECTE PRINCIPALE PENTRU GRUPUL BCR:

BCR obtine un profit operational trimestrial solid intr-un mediu economic inca advers

Rezultatul operational in trimestrul II al anului 2012 a atins nivelul solid de 595,5 milioane lei (134,5 milioane euro), mentinandu-se aproape constant fata de trimestrul I 2012 (-2,4%) intr-un context economic dificil: cerere de credite scazuta, marje de dobanda in scadere datorita trecerii spre active cu risc mai scazut precum si deteriorarea continua a ratei de schimb leu/euro, care a apasat asupra clientilor bancii. Eficienta operationala crescuta: Costurile sunt bine gestionate, veniturile sunt afectate de mediul de afaceri dificil

Reflectand masuri cuprinzatoare de optimizare, cheltuielile operationale din prima jumatate a anului 2012 au scazut cu 6,9% sau 59,6 milioane lei (13,6 milioane euro) comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, ajungand la 807,3 milioane lei (183,9 milioane euro). Trebuie remarcat ca nivelul cheltuielilor operationale din trimestrul II este cel mai scazut din ultimele sase trimestre. Venitul operational din semestrul I al anului (S1) a scazut cu 5% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, ajungand la 2.012,8 milioane lei (458,5 milioane euro), in special pe seama diminuarii venitului net din dobanzi (-12,7% comparativ cu S1 2011), generata de cererea scazuta de creditare, de cresterea volumului de credite neperformante si de concurenta puternica pentru depozite si active cu risc scazut. in T II, venitul operational a scazut intr-un ritm mai lent (-4,4%) comparativ cu acelasi trimestru al anului precedent,
mai ales datorita imbunatatirii venitului net din tranzactionare si a venitului net din comisioane. Raportul cost-venit s-a imbunatatit, coborand la 40,1% la sfarsitul lunii iunie 2012, datorita masurilor de optimizare, desi a fost afectat de generarea limitata de venituri.

Provizionarea prudenta continua a dus la cresterea costurilor cu riscul in S1, chiar daca provizioanele in trimestrul 2 au fost mai mici decat in T1.

Cheltuiala neta cu provizioanele de risc pentru credite a crescut cu 86,1% in comparatia anuala, ajungand la 1.760,3 milioane lei in prima jumatate a anului 2012. Aceasta a dus la o rata mai buna de acoperire a creditelor neperformante, de 53,7% la sfarsitul lunii iunie 2012 comparativ cu 50% la sfarsitul anului 2011. Evolutia costurilor pentru acoperirea riscurilor reflecta impactul mediului dificil de afaceri asupra clientilor corporativi ai BCR si o abordare mai prudenta a creditarii in contextul dat. Provocarile economice au influentat, totodata, formarea de credite neperformante in prima jumatate a anului 2012, segmentul corporativ si segmentul imobiliar ramanand principalele surse de volume noi de credite neperformante. Dezvoltarea afacerilor continua intr-un ritm mai lent, reflectand conditiile economice adverse

Grupul BCR si-a mentinut pozitia de lider de piata, cu o cota de piata de aproximativ 20% dupa activele totale, in pofida unui usor declin al activelor cu 0,5% (sau 394,5 milioane lei), pana la 76.351,2 milioane lei (17.152,6 milioane euro) fata de inceputul anului. Portofoliul de credite al BCR a continuat sa creasca (+2,8% de la inceputul anului) mai ales datorita creditarii
retail. Creditarea din sectorul retail a crescut in special datorita cresterii pe segmentul ipotecar (crestere anuala cu 2,1pp a cotei de piata pana la 25,3%). Cota de piata a BCR pentru creditarea generala s-a mentinut la peste 21% la sfarsitul lunii iunie 2012, in timp ce cota de piata pentru creditele imobiliare in euro a crescut la aproximativ 30% (crestere cu 1,0 pp de la inceputul anului). Volumul depozitelor clientilor s-a mentinut aproape constant comparativ cu anul precedent, fiind sustinut in special de sectorul retail. Banca beneficiaza de lichiditate si de o baza de capital solide, cu mult peste valorile minime reglementate.

“Intreg Grupul BCR este angajat puternic in vederea redresarii complete a evolutiei sale financiare, atat din punct de vedere al profitului cat si al veniturilor. Acest angajament a fost asumat pe fondul unor incertitudini continue, dar nu vom precupeti nici un efort pentru a inversa totale aceste rezultate dezamagitoare. In acest spirit am luat deja o serie de masuri si vom continua in aceeasi directie in a doua jumatate a acestui an”, a declarat Tomas Spurny, presedintele executiv al BCR.

II. EVOLUTIA FINANCIARA GENERALA A GRUPULUI BCR

Grupul BCR si-a mentinut profitabilitatea operationala solida in prima jumatate a anului 2012, cu un profit operational de 1.205,5 milioane lei (274,6 milioane euro), in usoara scadere comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent (-3,6%), de la 1.251 milioane lei (299,3 milioane euro) la sfarsitul lunii iunie 2011. Aceasta evolutie s-a datorat in special reducerii costurilor si rezultatului net din tranzactionare imbunatatit, la care se adauga o crestere a venitului net din comisioane, acoperind in mare masura diminuarea venitului net
din dobanzi.

Venitul operational a scazut cu 5% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, ajungand la 2.012,8 milioane lei (458,5 milioane euro) de la 2.117,9 milioane lei (506,6 milioane euro), anul trecut. Sursa principala a descresterii o reprezinta cererea scazuta de credite de consum, formarea continua de credite neperformante si presiunea concurentiala, care au afectat venitul net din dobanzi (1.429 milioane lei, in scadere cu 12,7%, sau 208,4 milioane lei, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent). Venitul net din comisioane a crescut in comparatie anuala (+4,9%) pana la 317 milioane lei (72,2 milioane euro) la jumatatea anului 2012, de la 302,1 milioane lei (72,3 milioane euro) la sfarsitul lunii iunie 2011. Rezultatul net din tranzactionare a adaugat 266,8 milioane lei (60,8 milioane euro) la veniturile din prima jumatate a anului 2012 (+49,5% sau 88,4 milioane lei comparativ cu S1 2011), in special datorita castigurilor obtinute din tranzactiile pe piata valutara. BCR isi mentine pozitia de lider pe piata romaneasca de titluri si obligatiuni.

Reflectand masurile cuprinzatoare de optimizare, cheltuielile operationale au scazut cu 6,9% in comparatie anuala, ajungand la 807,3 milioane lei (183,9 milioane euro) de la 866,9 milioane lei la jumatatea anului 2011 cu toate ca au continuat investitiile in instruirea personalului, dezvoltarea canalelor de distributie prin internet si carduri .

BCR acorda o atentie deosebita managementului activ si prudent al riscurilor, ceea ce inseamna, in principal, reesalonarea si restructurarea imprumuturilor clientilor aflati in dificultate, verificari periodice ale ratingurilor de credit, ceea ce permite identificarea timpurie a creditelor cu probleme, imbunatatirea procesului de colectare timpurie, aplicarea unor politici cuprinzatoare orientate pe cash-flow in creditarea corporate si o abordare prudenta in acordarea de credite noi clientilor persoane fizice. Cheltuiala neta cu provizioanele de risc pentru credite si avansuri in S1a totalizat 1.760,3 milioane lei (401 milioane euro), comparativ cu 945,9 milioane lei la jumatatea anului 2011. Aceasta evolutie a dus la o crestere a ratei de acoperire a creditelor neperformante (53,7% la sfarsitul lunii iunie 2012 comparativ cu 50% la sfarsitul anului 2011) si reflecta impactul performantei scazute a economiei romanesti asupra clientilor
corporativi ai BCR. Rata de acoperire a creditelor neperformante cu garantii colaterale si provizioane era de 103,7% la 30 iunie 2012 pe fondul unei reevaluari substantiale a garantiilor colaterale. Creditele neperformante reprezinta 24,6% din portofoliul total de credite la sfarsitul lunii iunie. Segmentul corporativ este principala sursa de volume noi de credite neperformante, deoarece companiile imobiliare si IMM-urile inca se confrunta cu dificultati, iar unele companii mari reintra in restanta de plati. Continuarea politicii de provizionare prudenta a influentat profitul inregistrat la 30 iunie 2012. Prin urmare, la 30 iunie 2012, BCR a inregistrat o pie
rdere neta dupa achitarea taxelor si a intereselor minoritare de 548,5 milioane lei (124,9 milioane euro) fata de un profit net de 158,1 milioane lei (37,8 milioane euro) la sfarsitul lunii iunie 2011.

Indicatorii de solvabilitate se mentin mult peste nivelurile obligatorii. Rata capitalului de rang 1+2 in iunie 2012 (numai BCR) este de 12,65% IFRS cu filtre prudentiale, fata de min. 10%  potrivit cerintelor actuale ale Bancii Nationale a Romaniei. in plus, indicatorul de solvabilitate de 16,95% (Grupul BCR, IFRS) arata clar forta BCR si sustinerea constanta a Erste Group.
Datorita masurilor de optimizare, raportul cost-venit s-a imbunatatit, ajungand la 40,1% la sfarsitul lunii iunie
2012 (de la 40,9% la sfarsitul lunii iunie 2011).

III. REZULTATELE FINANCIARE IN COMPARATIE TRIMESTRIALA

Profitul operational trimestrial al Grupului BCR ramane solid pe fondul mentinerii unor conditii economice dificile. Profitul operational din trimestrul II al anului 2012 (595,5 milioane lei) a ramas aproape constant (- 2,4%) comparativ cu profitul din trimestrul I al anului 2012 (610 milioane lei) datorita managementului strict al costurilor, combinat cu un venit operational trimestrial solid.

Ca urmare a atentiei sporite acordate optimizarii proceselor, cheltuielile operationale din trimestrul II au scazut cu 7,3% in comparatie trimestriala, ajungand la 388,4 milioane lei de la 418,9 milioane lei in trimestrul I al anului 2012. Profitul operational din trimestrul II (983,9 milioane lei) a scazut cu 4,4% in comparatie trimestriala (1.028,9 milioane lei in trimestrul I al anului 2012), in special din cauza scaderii venitului net din dobanzi, acoperit partial de un venit net din tranzactionare foarte bun, la care se adauga cresterea venitului net din comisioane.
Venitul net din dobanzi a scazut in comparatie trimestriala (-9,6%) la 678,5 milioane lei, de la 750,4 milioane lei in trimestrul I al anului 2012 in contextul contractiei continue a marjelor de dobanda atat pe segmentul retail cat si si pe cel corporate, al cererii inca scazute de credite pentru credite de consum si al concurentei tot mai mari pentru afaceri de calitate.

Venitul net din comisioane a crescut cu 3,7% in comparatie trimestriala, ajungand la 161,4 milioane lei de la 155,6 milioane lei in trimestrul I al anului 2012, evolutie generata in special de o usoara crestere a volumelor tranzactionate si de imbunatatirea structurii de pret la comisioanele aferente conturilor curente pentru persoane fizice.

Rezultatul net din tranzactionare a crescut cu 17,2% in comparatie trimestriala, ajungand la o contributie ridicata, de 144 milioane lei, in trimestrul II fata de 122,9 milioane lei in trimestrul I al anului 2012 datorita castigurilor obtinute din tranzactiile pe piata valutara. Cheltuiala neta cu provizioanele de risc pentru credite si avansuri din trimestrul II a totalizat 826,6 milioane lei, in scadere cu 11,5% fata de trimestrul I. Cresterea provizioanelor si in trimestrul II a continuat sa influenteze profitabilitatea bancii. Astfel, BCR a inregistrat in al doilea trimestru al anului 2012 o pierdere neta dupa plata intereselor minoritare de 240,6 milioane lei fata de o pierdere de 307,8 milioane lei in trimestrul I al anului 2012. Raportul cost-venit trimestrial s-a imbunatatit, ajungand la 39,5% in trimestrul II fata de 40,7% in trimestrul I al anului 2012.

IV. ACTIVITATILE DE BAZA PE SCURT (consolidate, IFRS)

Cu toate ca perspectivele de crestere pentru al doilea trimestru 2012 se prezinta mai luminoase acum in urma tendintei ascendente observate in constructii si industrie in luna mai, inca vedem economia incetinind la 1,2% pentru intregul an 2012. Totusi, scaderea recenta a indicilor PMI pentru luna iunie in zona euro – principalul partener de comert exterior al Romaniei preluand aproximativ 51% din exporturile totale – indica o posibila propagare in trimestrul urmator, iar industria Romaniei ar putea ramane sub presiune. Mai mult decat atat, productia agricola, reprezentand aproximativ 6% din PIB in Romania, pare probabil sa fie mai slaba in comparatie cu performanta deosebita de anul trecut. Ca urmare a evolutiilor interne si internationale, multe companii din Romania se confrunta in continuare cu o scadere dramatica a cererii pentru produsele si serviciile lor, in special in sectorul IMM-urilor si al microintreprinderilor, ceea ce are un impact negativ asupra tranzactiilor acestora cu BCR. Comportamentul de cumparare al consumatorilor ramane unul foarte prudent, deoarece acestia sunt in continuare afectati de contextul economic dificil intr-un climat de incertitudine.

In trimestrul al doilea al anului 2012, BCR si-a mentinut pozitia de lider pe piata bancara, cu o cota de piata de circa 20% dupa active, in pofida unui usor declin al volumului activelor grupului BCR cu 0,5% ( sau 394,5 milioane RON) fata de inceputul anului pana la 76.351,2 milioane RON (17.152,6 milioane euro). Portofoliul de credite a continuat sa creasca in trimestrul II al anului 2012, in contextul unei cereri de credite inca redusa. Volumul agregat al creditelor acordare consumatorilor (inainte de provizioane, IFRS) a crescut cu 2,8% de la inceputul anului, la valoarea de 54.891,1 milioane RON (12.331,5 milioane euro) de la 53.376,3 milioane RON (12.346,2 milioane euro) la finele anului 2011, in special datorita creditarii retail. BCR si-a mentinut pozitia de lider de piata pe segmentul de creditare cu o cota de piata de peste 21% la finele lunii iunie 2012, si si-a consolidat pozitia de lider in creditarea imobiliara retail in euro, cu aproape 30%
cota de piata (+1,0 pp de la inceputul anului). In 2012, BCR a continuat sa-si extinda creditarea catre sectoarele productive ale economiei, continuand sa ofere sprijin clientilor corporativi cu potential bun de afaceri precum si sectorului public. Portofoliul de credite corporate a continuat sa creasca, cu accent pe proiectele de infrastructura si energie. Si pe segmentul de creditare retail volumele au crescut. Cu toate acestea, cererea de credite a consumatorilor a ramas modesta iar tendintele pietei sunt in general orientate catre refinantarea creditelor mai
vechi si catre imprumuturile acordate prin programul ”Prima Casa 4” (PC4).

Impulsul pozitiv al programului „Prima Casa” a continuat, BCR fiind liderul necontestat al celei de a patra etape precum si al programului in ansamblu. Finantarea acordata de BCR in cadrul programului ”Prima Casa” este de peste un miliard euro de la inceputul programului. In prezent, BCR are una din cele mai atractive oferte de creditare in ceea ce priveste ratele dobanzilor,
calitatea si simplitatea procedurilor, adaptate la nevoile pietei, scopul sau fiind acela de a ajunge banca pentru tara, banca de prima alegere a clientilor, atat pe partea de creditare cat si de economisire. BCR ramane pe Pozitia numarul 1 pe piata depozitelor primare (20 % cota de piata). Sumele datorate clientilor s-au mentinut relativ stabile la 39.219,1 milioane RON (8.810,7 milioane euro) la finele lunii iunie 2012 fata de 39.664,3 milioane RON (9.174,5 milioane euro) la finele anului 2011(-1,1%). Depozitele clientilor raman principala sursa de finantare a BCR, banca bucurandu-se totodata de un puternic sprijin din partea bancii-mama.

BCR este de asemenea lider pe segmentul finantarilor cu fonduri UE, detinand in prezent o cota de piata de peste 40% din proiectele aprobate, in valoare totala de peste 3 miliarde euro, reprezentand oportunitati de finantare din fonduri UE adresate investitorilor privati si autoritatilor locale. Pe piata bancara din Romania, BCR este singura instituttie bancara care asigura monitorizarea proiectelor co-finantate din fonduri UE, prin asistarea beneficiarilor pe parcursul tuturor fazelor de implementare a proiectului. Mai mult, BCR continua sa implementeze solutii variate de finantare pentru a veni in sprijinul revenirii sectorului IMM (precum facilitatile de finantare JEREMIE, BERD, BEI, IFC). in cel de-al doilea trimestru, BCR a semnat cu BEI un nou credit
de finantare, in valoare de 50 milioane euro, destinat sprijinirii proiectelor dezvoltate de IMM-uri, de societatile cu capitalizare medie si de Autoritatile Publice Locale.

Comoditatea in utilizare a serviciului bancar „BCR 24 Banking” atrage tot mai multi clienti, iar BCR isi mentine pozitia de lider pe piata bancara online din Romania – numarul de tranzactii efectuate in trimestrul al doilea 2012 prin Click 24 si Alo 24 Banking BCR a crescut cu 5%, la peste 1,65 milioane, fata de primul trimestru, totalizand 7,37 miliarde RON (in crestere cu 16% fata de trimestrul I 2012).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here