Suceava se mentine pe primul loc intr-un clasament al oraselor din Romania in functie de stocul de centre comerciale moderne la mia de locuitori, iar in 13 din cele 42 de resedinte de judet nu a fost construit niciun astfel de proiect, potrivit companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox.
„Livrarile din anul 2011 si rezultatele (partiale) ale recensamantului au adus o crestere de 24% a stocului mediu de spatii de retail modern per mia de locuitori. Acesta a evoluat de la 64 mp, cat se inregistrau la finalul anului 2010, la 84 mp per mia de locuitori in prima jumatate a anului 2012”, se arata intr-o analiza comparativa cu privire la evolutia stocului de centre comerciale in Romania si in Europa Centrala si de Est realizata de DTZ Echinox.
Analiza remarca diferente semnificative de stoc intre principalele orase din Romania. Astfel, Suceava ramane in topul oraselor cu cel mai mare stoc de retail, inregistrand un nivel de 736 mp, de aproape 10 ori mai mare decat media tarii si de doua ori peste media capitalei, de 307 mp. Urmatoarele in clasament sunt Arad, Constanta si Iasi, ultimul beneficiind in prezent de cinci centre comerciale moderne, Palas Mall, Iulius Mall, Felicia Shopping Center, Moldova Mall, Era Shopping Park (galeria comerciala), si 366 mp per mia de locuitori.
In partea inferioara a clasamentului se situeaza Drobeta Turnu Severin, Braila, Botosani, Tulcea si Giurgiu ale caror stocuri de spatii comerciale moderne se situeaza in jurul a 100 mp per mia de locuitori, in timp ce alte 13 resedinte de judet nu au in prezent niciun centru comercial modern. Orasele in care investitorii nu au ajuns inca sunt Galati, Satu Mare, Targu Jiu, Targoviste, Bistrita, Resita, Slatina, Calarasi, Zalau, Sfantu Gheorghe, Slobozia, Alexandria si Miercurea Ciuc.
Dintre orasele cu stocuri mici sau inexistente, numai trei au proiecte anuntate pentru urmatorii ani, respectiv Drobeta Turnu Severin, unde urmeaza sa se deschida o extensie a Severin Shopping Center, Galati, cu Galleria si EuroMall si Satu Mare, unde Real4You va construi un nou proiect MegaMall.
Stocul de retail din Europa se situeaza la nivelul anului 2012 cu aproximativ 27% peste valoarea de la finalul lui 2010, ajungand la o medie de 326 mp per mia de locuitori.
Astfel, stocul mediu din Romania este de 2 pana la 3 ori mai redus decat cel al tarilor din regiune, care inregistreaza valori intre 124 si 219 mp per mia de locuitori. La nivelul capitalelor, stocul cel mai mic este inregistrat de Kiev, cu 256 mp, desi media ponderata a Ucrainei este peste cea a tuturor tarilor din CEE. Varsovia, Praga si Budapesta inregistreaza stocuri medii per mia de locuitori peste cel al Bucurestiului, in primele doua inregistrandu-se un stoc de doua ori fata de cel din Bucuresti.
„Variatiile semnificative intre stocul de centre comerciale al oraselor mari din Romania demonstreaza polarizarea interesului dezvoltatorilor catre principalele 10 centre urbane, care prin pozitie si accesibilitate, atrag cumparatori din zonele adiacente. Diferentele majore inregistrate fata de tarile din regiune demonstreaza potentialul pe care il are piata din Romania insa trebuie sa luam in considerare si faptul ca veniturile sunt mult sub media regiunii. in acest sens potentialul exista punctual in orasele care nu sunt acoperite de catre niciun centru comercial sau sunt deficitare din punct de vedere al spatiilor comerciale moderne. Dezvoltatorii de centre comerciale analizeaza mult mai atent decat in perioada precedenta crizei locatiile viitoarelor proiecte iar deciziile se iau doar cand au siguranta ca piata poate sa absoarba suprafata dezvoltata”, a declarat Razvan Sin, seful departamentului de retail al DTZ Echinox.
In Romania sunt active 62 de centre comerciale, fata de 88 in Cehia, 370 in Polonia, 43 in Ungaria si 121 in Ucraina. Stocul total de spatii moderne din Romania este astfel de 1,65 milioane de metri patrati. Spre comparatie in Cehia, stocul ajunge la 2,1 milioane de metri patrati, in Polonia depaseste 8 milioane de metri patrati, in Ungaria ajunge la 1,24 milioane de metri patrati, iar in Ucraina la 1,7 milioane de metri patrati. (MEDIAFAX)