Muscalu, ING Bank: Indiferent de decizia CCR, nu se vor vedea efecte pozitive in piata

0
708
leu-euro-moneda-schimb

leu-euro-moneda-schimbDecizia Curtii Constitutionale privind referendumul nu va avea efecte pozitive indiferent de rezultat, o eventuala invalidare a scrutinului urmand sa intensifice tensiunile politice, in timp ce validarea votului popular ar duce la alegeri prezidentiale, insotite de posibile derapaje fiscale.

Aprecierile apartin lui Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank, fiind cuprinse intr-o scurta analiza transmisa luni de banca.

„Revenirea la putere a presedintelui suspendat Basescu ar intensifica probabil luptele politice. Validarea referendumului, care ar conduce la demiterea sa, ar declansa alegeri prezidentiale anticipate, ar creste nivelul potentialelor derapaje fiscale si, mai mult, ar putea atrage noi critici din exterior”, noteaza Muscalu.

In plus, in evebtualitatea in care Curtea Constitutionala nu va anunta marti o decizie privind validitatea referendumului, atmosfera de incertitudine se va prelungi, cu efecte negative asupra pietei.

ING precizeaza ca aceasta a treia varianta este si cea mai probabila, din moment ce o decizie ar avea nevoie de o majoritate de sase voturi, dintre cei noua judecatori ai Curtii.

Analistii ING considera ca aprecierea recenta a leului pare sa-si fi pierdut elanul, idee sustinuta, potrivit lor, de miscarile „in lateral” remarcate in piata si de absenta unui sprijin clar din partea Bancii Nationale.

„Leul s-ar putea deprecia din nou astazi (luni – n.r.), dar episoadele recente de (presupusa) interventie pe piata valutara ar trebui sa limiteze scaderea „, anticipeaza Muscalu.

ING Bank estimeaza ca leul va incheia anul la 4,85 de unitati pentru un euro, cu mult peste cursul actual, de aproximativ 4,5 lei/euro.

seful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a declarat saptamana trecuta ca rata de schimb valutar este aproape de nivelul de echilibru, avand in vedere fundamentele economice, iar leul are un mic spatiu de apreciere dupa ce situatia va reveni la normal. Oficialul FMI a precizat ca toate prognozele sunt conditionate de o rezolvare rapida a crizei politice.

Cursul de schimb a scazut la la 4,4800 lei/euro la deschiderea sedintei interbancare de luni, insa in urmatoarele minute s-a intors aproape de 4,4900 lei/euro, intr-o piata linistita si cu volume foarte reduse de tranzactionare.

Cursul de referinta anuntat vineri de BNR a scazut pentru a patra sedinta consecutiv si a ajuns la 4,4852 lei/euro, atingand astfel un nou nivel minim al ultimelor sase saptamani. Paritatea afisata vineri este cu 0,72 bani sub nivelul de joi, de 4,4924 lei/euro.

Astfel, leul s-a intarit cu 3,5% fata de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro, consemnat in urma cu doua saptamani pe fondul tensiunilor politice. (MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here