Numarul turistilor de pe litoral a crescut cu 15% in aceasta vara

0
1048
litoral-mare-turism

litoral-mare-turismPeste 1,5 milioane de turisti romani au mers in aceasta vara pe litoralul romanesc, in crestere cu peste 15% fata de anul trecut, si au cheltuit aproximativ 270 de milioane de euro , potrivit datelor Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

Astfel, FPTR estimeaza pentru acest sezon aproximativ 3,6 milioane de innoptari in structurile clasificate pe litoral. Cheltuiala medie a unui turist pe litoral a fost de 180-200 lei/zi, doar pentru cazare si masa, adica in total 720 milioane lei (160 milioane de euro) lasati de romani doar in structurile clasificate.

„Pe langa acestia, estimam ca turistii cazati la negru au cheltuit cel putin 500 milioane lei, respectiv 110 milioane euro” , a declarat Dragos Raducan, vicepresedintele FPTR.

Astfel, suma cheltuita de turistii romani pe litoral cazati in structurile clasificate si la negru se ridica la aproximativ 270 milioane de euro.

Numarul de turisti pe litoral in structurile clasificate a crescut cu peste 15% fata de anul trecut, de la 736.000 la aproximativ 850.000. in statiunile romanesti au ajuns si turisti straini, aproximativ 38.000, in urcare cu 30% fata de 2011.

Federatia estimeaza ca numarul turistilor cazati la negru pe litoral a depasit in acest an 660.000.

Cu 15 pana la 20 de procente au crescut si incasarile hotelierilor si proprietarilor de cluburi de pe litoral, insa profiturile sunt totusi mici, din cauza majorarii costurilor, se arata in analiza federatiei.

„Pe de alta parte, evaziunea fiscala este in floare pe litoral. Turistii se cazeaza la negru, in unitati de cazare nedeclarate, care nu platesc taxe si impozite, facand astfel concurenta neloiala unitatilor clasificate”, a mai spus Raducan.

FPTR estimeaza ca sunt aproximativ 70.000 de locuri de cazare in unitati nedeclarate, un numar apropiat de cel al locurilor clasificate, care se ridica la aproximativ 90.000.

La finalul sezonului estival 2012 se desprind, potrivit federatiei, doua concluzii importante: vremea caniculara i-a determinat pe romani sa mearga la mare si, in plus, dupa trei ani de criza, acestia au ajuns la un echilibru psihic si financiar in care intra si o vacanta, dar in niciun caz una in strainatate. Scaderea puterii de cumparare a romanilor din clasa de mijloc a facut ca litoralul romanesc sa devina pentru majoritatea acestora principala lor destinatie de vacanta. La aceasta a contribuit si faptul ca tarifele in turism sunt inghetate de la debutul crizei.

Un alt aspect care caracterizeaza sezonul estival 2012 se refera la durata sejurului pe litoralul romanesc.

Astfel, foarte multi turisti au renuntat la vacanta de 6 pana la 12 zile. in schimb, au mers la mare in special in weekend, astfel incat media sejurului pe litoral a ajuns sa fie 4,5 zile.

O alta caracteristica a acestui sezon este ca a crescut ponderea rezervarilor pe internet in defavoarea pachetelor vandute prin agentiile de turism. (MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here