BCR ofera Certificate Index cu o valoare echivalenta a unui gram de aur

0
1057

Banca Comerciala Romana (BCR) ofera clientilor sai, in premiera pe piata de capital din Romania, posibilitatea de a achizitiona Certificate Index ce au ca suport aurul si al carui pret reprezinta valoarea in lei a unui gram de aur.

“Oferim clientilor nostri, in premiera in Romania, posibilitatea de a achizitiona direct pe Bursa de Valori Bucuresti, Certificate Index care urmaresc evolutia Aurului Fizic si care aduc acelasi randament cu Aurul Fizic, fara a avea insa costuri suplimentare legate de depozitare, asigurare, transport sau evaluare”, a declarat Laura Hexan, sefa Departamentului de Produse de Trezorerie Retail din cadrul BCR.

Cumparand un Certificat Index, investitorul cumpara de fapt echivalentul in RON al unui gram de Aur.

BCR ofera astfel clientilor sai si tuturor investitorilor la bursa, o modalitate simpla si eficienta de a beneficia de evolutia pretului aurului, lichiditatea acestor certificate fiind asigurata de catre BCR.

“Este binecunoscut statutul aurului de activ de refugiu cu rol de protectie impotriva inflatiei. Istoric, achizitionarea regulata de aur financiar pe termen mediu si lung a ajutat la conservarea averii investitorilor. tinand cont de conditiile actuale, de acutizarea problemelor de pe pietele financiare globale, tot mai multi investitori se indreapta catre aur”, a adaugat Laura Hexan, sefa Departamentului de Produse de Trezorerie Retail din cadrul BCR.

Cotatii certicate index aur: 192.80 ron / 193.80 ron – pentru 1 certificat index echivalent 1 gram aur fizic – aceste cotatii se modifica in permanenta in cursul zilei, in functie de evolutia pretului unciei de aur si de evolutia cursului USDRON (cursul interbancar de la momentul respectiv)

Certificate Index pot fi tranzactionate si on-line prin intermediul platformei BCR Broker.

Clientii BCR pot obtine mai multe informatii despre posibilitatile de investitii oferite de banca pe portalul – investitii.bcr.ro

Banca Comerciala Romana (BCR), membra a Erste Group, este cel mai important grup financiar din Romania, incluzand operatiunile de banca universala (retail, corporate & investment banking, trezorerie si piete de capital), precum si societatile de profil de pe piata leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a bancilor de locuinte si a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 in Romania dupa valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 dupa numarul de clienti si banca Nr.1 pe segmentele de economisire si creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din Romania, dupa gradul de incredere al clientilor si dupa numarul celor pentru care BCR este principala institutie cu care fac banking.

BCR ofera gama completa de produse si servicii financiare prin intermediul unei retele de 48 de centre de afaceri dedicate companiilor si  643 de unitati retail localizate in majoritatea oraselor din intreaga tara cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din Romania pe piata cardurilor si a tranzactiilor bancare, clientii BCR avand la dispozitie cea mai mare retea nationala de ATM – peste 2.400 de bancomate si POS – 15.000 de terminale pentru plata cu cardul la comercianti, precum si servicii complete de Internet banking, phone-banking si e-commerce.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrala si de Est. Aproximativ 50.000 de angajati deservesc 17 milioane de clienti in cadrul a 3.000 de filiale din 8 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia si Ucraina). La 30 iunie 2012, Erste Group detinea active totale in valoare de 215,2 miliarde EUR, inregistrand un profit operational de 1.751,3 milioane EUR si un raport cost/venituri de 51.9%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here