Salariul real al romanilor scade pentru a treia luna consecutiv!

0
1225
salariu, crestere, castig

In luna septembrie 2012, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.122 lei, in crestere cu 0,2 la suta fata de august, in vreme ce valoarea neta a fost de 1.538 de lei, cu 4 lei mai mare decat in luna anterioara, anunta Institutul National de Statistica.

Insa, luand in considerare si influenta inflatiei, indicele castigului salarial real pentru septembrie a scazut cu aproape un procent fata de luna precedentă, pana la 99,1 la suta, fiind a treia luna consecutiv in care scade salariul real, mai ales din cauza inflatiei.

De altfel, analizand datele statistice din 2012, constatam ca salariul mediu real a crescut numai in lunile martie, aprilie si iunie.

Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în luna septembrie in domeniul extractiei petrolului brut si a gazelor naturale (de 4.296 lei), pe locurile urmatoare fiind activitatile de servicii in tehnologia informatiei (3.764 lei) si intermedierile financiare (3.688 lei).

Aceste trei domenii de activitate – la care se adauga industria produselor din tutun – au dominat topul salariilor din acest an, fiind pe rand pe pozitia intai, in fiecare dintre primele 9 luni.

Salariul mediu net cel mai mare, pana acum, s-a inregistrat in luna martie 2012, in industria tutunului si a fost de 5.075 de lei.

Ultimele date statistice arata ca, in luna septembrie, cele mai mici salarii le-au avut angajatii din hoteluri şi restaurante (845 de lei), urmati de cei din industria articolelor de imbracaminte (938 lei).

Sa remarcam si raportul de peste 5 la 1, dintre salariul mediu cel mai mare si cel mai mic.

Pe de alta parte, salariul mediu cel mai mic pe economie este deja o traditie in domeniul denumit generic “hoteluri si restaurante”, fiind in mod constant pe ultimul loc de aproape doi ani, din ianuarie 2011 si pana acum. (Daniel Negut)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here