Barack Obama ramane la Casa Alba dupa ce a fost reales presedinte

0
1102

Barack Obama a fost reales marti presedinte al Statelor Unite, depasind pragul de 270 de voturi din partea „marilor electori”, necesar pentru a-l invinge pe rivalul sau republican Mitt Romney, au anuntat posturile de televiziune CNN, MSNBC si CBS. Barack Obama si-a anuntat victoria pe Twitter si Facebook marti seara.

Cu putin timp inainte de ora 07.00 GMT (09.00 ora Romaniei), dupa rezultatele din 49 de state si District of Columbia, presedintele democrat in exercitiu Barack Obama si-a asigurat un al doilea mandat, obtinand 303 mari electori, fata de 206 adversarul sau republican Mitt Romney.

Pentru a fi reales, Obama avea nevoie de 270 de mari electori din totalul de 538.

In dreptul numelui statului este scris numarul de mari electori obtinuti. Invingatorul in scrutinul dintr-un stat obtine toate mandatele, cu exceptia statelor Maine si Nebraska, ce le repartizeaza in mod proportional.

La nivel national, Barack Obama l-a devansat pe adversarul sau cu 500.000-600.000 de voturi, respectiv cu mai putin de 1 procent, potrivit numaratorii realizate de posturile de televiziune CBS si CNN.

Presedintele democrat Barack Obama, care a castigat un al doilea mandat la Casa Alba, potrivit estimarilor, a declarat marti seara ca pentru Statele Unite „ce este mai bun urmeaza sa vina”.

El l-a felicitat pe Mitt Romney pentru campanie si si-a exprimat intentia de a colabora cu acesta pentru „ca tara sa progreseze”.

Candidatul republican Mitt Romney si-a recunoscut, marti seara, infrangerea, afirmand ca l-a sunat pe presedintele Barack Obama pentru „a-l felicita pentru victorie”.

„Am dat totul pentru aceasta campanie”, a declarat el la Boston (nord-est), in fata a mii de sustinatori, carora le-a multumit. El i-a adresat multumiri si coechipierului sau, Paul Ryan. (MEDIAFAX)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here