Romania inregistreaza inca un esec in actiunile sale de privatizare a marilor companii de stat cu pierderi. Este vorba despre Compania Nationala Posta Romana, la care tocmai s-a decis amanarea privatizarii cu sase luni – cu posibilitatea prelungirii cu inca sase luni – avand in vedere ca nici un investitor nu a achizitionat caietul de sarcini in termenul prevazut, din cauza datoriilor foarte mari pe care le are compania. Astfel ca, practic, putem interpreta decizia Guvernul ca fiind, in mod real, o amanare cu un an, daca insumam cele doua perioade de cate sase luni, iar noul termen este abia la finalul primului semestru al anului viitor! in aceasta perioada, se va incerca restructurarea companiei, pentru a deveni mai atractiva pentru investitori.
Asadar, se pare ca privatizarea nu este nici pe departe punctul “forte” al Romaniei, cata vreme nu suntem la primul esec! Una dintre cauze este si faptul ca, in Romania, “cadrul institutional este stramb”, dupa cum spune Valentin Ionescu, fost consilier prezidențial al presedintelui Romaniei, Emil Constantinescu (in perioada septembrie – decembrie 1997) si apoi ministru al Privatizarii, din decembrie 1997, pana in aprilie 1998.
L-am intrebat pe Valentin Ionescu daca nu ar trebui ca, macar inainte de privatizare sa fie introdus management privat in unitatile industriale respective, un management care sa fie interesat sa obtina performanta.
VALENTIN IONESCU:
Raspunsul este nuantat, nu poate fi categoric. Sunt cazuri in care nu se justifica acest lucru, dar sunt si companii unde se justifica! Este vorba mai cu seama de acele societati comerciale care au in concesiune un serviciu sau un bun in monopol, precum si in cazul acelor companii care nu pot fi privatizate pe termen scurt sau pot face obiectul unor fonduri de investitii viitoare. Prin urmare, managementul privat trebuie sa aiba o aplicabilitate limitata si nu trebuie sa devina o regula. Dar eu am propus o alta solutie. De un an, am pregatit un document prin asociatia pe care o conduc, in care am propus ca managementul privatizarii sa fie el insusi privatizat, iar statul sa nu se mai ocupe de privatizare. Deci, toate companiile care fac obiectul privatizarii ar trebui preluate de operatori privati, care sa se ocupe de acest lucru, in locul statului, chiar din momentul in care s-a luat decizia ca o companie sa fie privatizata. Prin urmare, se intocmeste un potofoliu de companii ce urmeaza sa fie privatizate si acel portofoliu trebuie dat cuiva care chiar stie ce sa faca in acel caz! (Daniel Negut)
