Revizuire in noua Constitutie: Parlamentul numeste directorii SRI si SIE

0
1148

Comisia de revizuire a Constitutiei a adoptat un amendament potrivit caruia Parlamentul numeste sau alege, dupa caz, in conditiile stabilite prin lege sau prin regulament propriu, Avocatul Poporului si directorii SRI si SIE.

Astfel, a fost introdus un alineat nou la articolul 75, cu urmatorul cuprins: „Parlamentul numeste sau alege, dupa caz, in conditiile stabilite prin lege sau prin regulamentul propriu de organizare si functionare: a) Avocatul Poporului; b) directorii Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe”.

Totodata, Comisia de revizuire a stabilit si ca presedintele si vicepresedintii Consiliului Legislativ, consilierii Curtii de Conturi, presedintele Consiliului Economic si Social si presedintele Autoritatii Electorale Permanente vor fi numiti sau alesi de Senat, informeaza Mediafax.

Astfel, a fost introdus un alt alineat nou tot la articolul 75, cu urmatorul cuprins: „Senatul numeste sau alege, dupa caz, in conditiile stabilite prin lege sau prin regulamentul propriu de organizare si functionare: a) presedintele si vicepresedintii Consiliului Legislativ; b) consilierii Curtii de Conturi; c) presedintele Consiliului Economic si Social; d) presedintele Autoritatii Electorale Permanente; e) reprezentantii oricarei alte autoritati sau institutii publice aflate sub control parlamentar sau, care potrivit legii, prezinta Parlamentului rapoarte sau alte dari de seama privind propria activitate”.

Amendamentul a fost adoptat cu 17 voturi „pentru”, 2 voturi „impotriva” si o abtinere.

In Constitutia actuala presedintele propune sefii serviciilor de informatii, iar Camera Deputatilor si Senatul voteaza asupra propunerilor facute de seful statului, in plen comun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here