Din cauza salariilor mici, medicii se pregatesc de greve si demisii

0
1046

Medicii, dar si restul personalului din sistemul sanitar, ameninta din iulie cu proteste, greve si chiar demisii, din cauza salariilor mici, a conditiilor de lucru si a modului in care sunt tratati angajatii din Sanatate in Romania, potrivit presedintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae.

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, ca este surprins de protestele anuntate de personalul medico-sanitar, in conditiile colaborarii continue cu acesta, si face apel la medici sa puna in centrul activitatii lor pacientul.

„Am avut continuu discutii cu organizatiile profesionale, iar o dovada este si faptul ca lucram impreuna la elaborarea legii privind salarizarea si a celei de schimbare a statului spitalelor publice. Suntem parteneri, iar asta inclusiv cu Colegiul Medicilor, cu care avem o relatie foarte buna de colaborare pentru ca profesionistii din sistem sa isi recapete increderea”, a explicat ministrul.

in contextul protestelor pe care le-ar putea declansa angajatii din sistem, Eugen Nicolaescu a tinut sa faca apel la medici „sa aiba in centrul activitatii pacientul”.

„Sper ca dialogul cu ei sa continue”, a mai spus demnitarul.

Anuntul privind protestele personalului medico-sanitar a fost facut, joi, de presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), prof. dr. Vasile Astarastoae, care a spus ca vorbeste in numele tuturor organizatiilor profesionale din sistem.

Medicii reclama, in primul rand, salariile mici – echivalentul a 200 de euro pe luna pentru un rezident si, respectiv, 500 de euro in cazul unui specialist.

Personalul din Sanatate se plange si de conditiile de lucru, dar si de modul in care este tratat de catre autoritati si chiar de catre unii pacienti.

„Lunile de vara nu vor fi de vacanta”, a subliniat Astarastoae, potrivit caruia calendarul protestelor va include marsuri, greve si chiar demisii in bloc, daca nu sunt rezolvate problemele.

Potrivit lui Astarastoae, in perioada urmatoare, vor avea loc consultari in teritoriu, cu privire la stabilirea calendarului protestelor.

Presedintele CMR a tinut sa sublinieze ca, deocamdata, nu este nimic cert, tinand cont ca organizarea protestelor depinde de raspunsul autoritatilor.

„Nu este vorba despre reprosuri adresate Ministerului Sanatatii si ministrului de resort Eugen Nicolaescu, cu care avem o relatie foarte buna”, a mai spus Astarastoae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here