Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat ca cei care lucreaza cu fonduri europene ar trebui sa nu mai fie functionari publici, pentru a putea astfel sa fie sanctionati atunci cand gresesc.
Ministrul Eugen Teodorovi intentioneaza ca pana la sfarsitul anului 2013 sa gaseasca o solutie pentru a modifica statutul personalului care lucreaza cu fonduri europene, cele doua variante aflate in prezent in lucru fiind scoaterea acestuia din randul functionarilor publici sau angajarea de personal contractual.
„Este o propunere pe care vreau s-o facem pana la sfarsit de an, astfel incat problemele din trecut legate de angajarea personalului pentru fonduri europene, salarizare, penalizare in caz de greseli sa fie reglementate. Una dintre solutii ar fi ca cei care lucreaza cu fonduri europene sa nu mai fie incadrati la functionari publici, sa fie personal contractual, spre exemplu. Sa putem sa-i salarizam pe masura, iar atunci cand gresesc sa fie sanctionati”, a precizat Eugen Teodorovici, citat de Mediafax.
Ministrul Fondurilor Europene este nemultumit de faptul ca, momentan, exista „persoane care raman in sistem foarte mult timp, nu-si dau interesul deloc pentru ceea ce au de facut zi de zi si raman vesnic in sistem chiar daca gresesc. Este foarte dificil sa-i faci sa raspunda pentru ceea ce fac”. Prevederile Legii functionarului public sunt atat de complicate in cazul in care cineva comite erori, incat „pana se finalizeaza, acea persoana produce dezastre in sistem care nu se vad imediat, ci in timp si pot fi destul de semnificative”, a adaugat el.
Totodata, Eugen Teodorovici a precizat ca i-a invitat pe cei din Comisia Europeana sa ia parte, in calitate de observatori, la procesul de angajare a specialistilor pe fonduri europene. „Cel putin pentru pozitiile cheie din sistem eu am invitat deja CE sa ia parte la procedurile de angajare (…) pentru ca de multe ori se induce aceasta idee, mai ales in afara Romaniei, ca persoanele angajate in sistem sunt selectionate pe alte criterii decat cele bazate pe performanta”.
Evaluarea de la final de an ar trebui sa fie mai stricta, pentru ca personalul sa fie mai atent in activitatea sa. „Evaluarea de la final de an trebuie facuta mult mai strict si, daca se impune un calificativ inferior, sa fie dat, pentru ca acest calificativ automat va aduce atingere si salarizarii pe urmatorul an. Daca ei vor sti ca noi vom fi mult mai stricti atunci cand evaluam personalul, vor fi mult mai atenti in ceea ce fac zi de zi. Atfel, daca inchidem anul numai cu calificative ‘foarte bine’, e clar ca un functionar va sti tot timpul ca nu va fi sanctionat la partea de salarizare”, a subliniat Teodorovici.