Bucurestiul, in topul global al oraselor cu cei mai multi metri patrati de mall in constructie

0
1207
mall

Bucuresti, Kiev si Sofia sunt singurele capitale din Europa Centrala si de Est unde dezvoltatorii au in constructie centre comerciale totalizand peste 100.000 de metri patrati, reiese dintr-un studiu realizat de CBRE la nivel mondial.

Bucurestiul se afla pe locul 45 din cele 54 de orase din lume in care se afla in constructie centre comerciale care cumuleaza peste 100.000 de metri patrati, reiese din datele transmise de CBRE Romania.

In prezent, in Bucuresti cele mai mari centre comerciale in constructie sunt Mega Mall (75.000 de metri patrati) si Parklake (70.000 de metri patrati), anunta Mediafax.

Mai mult, la nivelul intregii piete locale se afla in constructie peste 267.000 metri patrati de spatii comerciale care urmeaza sa fie livrati in perioada 2014-2016 in orase precum Bucuresti, Brasov si Targu Jiu.

Datele CBRE arata ca la nivel mondial peste 39 milioane de metri patrati de centre comerciale se afla in constructie, in crestere cu 3 milioane de metri patrati fata de 2012.

Peste jumatate din aceste spatii sunt localizate in China. Orasul Shanghai ocupa prima pozitie, cu 3,3 milioane de metri patrati de spatiu in constructie, mai mult fata de suprafata totala combinata din 86 de orase europene, excluzand orasele din Rusia si Turcia. Dupa Shanghai, pe locul 2 se afla Chengdu cu 3,2 milioane, urmat de alte doua orase din China (Shenzhen si Tianjin).

Celelalte orase din top 10 sunt Istanbul, Wuhan, Moscova, Beijing, Nanjing si Guangzhou.

In Europa, dezvoltarile din orasele din Rusia si Turcia continua sa domine la nivel de spatiu comercial in constructie. Cea mai activa piata din Europa este Istanbul cu 27 de centre (1,9 milioane mp)in dezvoltare. Ca in multe alte piete, majoritatea acestor spatii se afla in zonele periferice, departe de centrul orasului.

Moscova conduce in topul dezvoltarilor din Rusia, cu 1,5 milioane mp de spatii in constructie, care urmeaza sa fie livrati in urmatorii trei ani. Alte orase din Rusia, precum Sankt Petersburg, Ekaterinburg, Samara si Novosibirsk, au un volum de spatiu comercial in constructie substantial, de peste 2,6 milioane mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here