Social-democratul german Martin Schulz a fost reales presedinte al Parlamentului European (PE) marti, din primul tur, cu voturile principalelor forte eurofile, si anume PSE, PPE si liberalii, relateaza AFP.
Schulz, presedintele in exercitiu al institutiei, care a fost candidatul socialistilor la presedintia Comisiei Europene (CE) in alegerile europene, a obtinut 409 voturi „pentru” dintre cele 612 exprimate, din totalul de 751, in baza unui acord de coalitie cu PPE (centru-dreapta) si liberali, informeaza Mediafax.
„Este o onoare si o mare responsabilitate sa fii vocea Parlamentului cetatenilor UE. Vom continua sa-l consolidam in interesul tuturor”, a declarat Schulz in primul sau discurs sustinut in calitate de presedinte al institutiei.
in contextul in care eurofobii sunt in ascensiune in noul Parlament European, el a avertizat ca „cel care nu respecta regulile respectului reciproc si demnitatii umane ma va avea impotriva lui”. „Nu voi accepta asemenea lucruri”, a insistat Sculz.
Dupa impunerea procesului dorit de catre Parlament, care a condus la nominalizarea ca presedinte al Comisiei Europene (CE) a candidatului care a obtinut victoria in alegeri, in acest caz PPE (centru-dreapta), Sculz s-a felicitat pentru faptul ca institutia pe care o conduce a devenit de „neocolit”.