OMV Petrom a inregistrat in primele sase luni vanzari de 10,72 miliarde lei, in scadere cu 7% fata de rezultatul din primul semestru al anului trecut, si a avut un profit net de 1,9 miliarde de lei, mai mic cu 22%, a anuntat marti compania.
Societatea a raportat pentru perioada ianuarie-iunie 2013 un profit net de 2,43 miliarde de lei, informeaza Mediafax.
OMV Petrom precizeaza ca acest profit este atribuibil actionarilor OMV Petrom excluzand elementele speciale.
Profitul net atribuibil actionarilor OMV Petrom SA dupa deducerea profitului net atribuibil interesului minoritar a fost in primul semestru de 1,38 miliarde de lei, mai mic cu 42% fata de nivelul de 2,39 miliarde de lei inregistrat in primele sase luni ale anului trecut.
„In prima jumatate a anului 2014 am continuat sa implementam proiectele noastre de investitii in conformitate cu strategia companiei. Astfel, am finalizat cu succes, in termenele si bugetul stabilite, proiectul de modernizare a rafinariei Petrobrazi, demarat in 2010, in valoare de 600 milioane euro, care ne va permite imbunatatirea marjelor de rafinare si o mai buna satisfacere a cererii pietei”, a declarat marti intr-un comunicat Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom.
in domeniul explorarii si productiei (E&P), operatiunile de foraj si reparatii capitale au contribuit la stabilizarea productiei interne, iar in zona offshore de mica adancime, sonda de explorare Marina-1 a descoperit cel mai mare zacamant de titei din Marea Neagra, de la privatizare.
in zona de mare adancime, Petrom a finalizat mobilizarea platformei Ocean Endeavor, care a permis inceperea forajului la sonda Domino-2 din blocul Neptun Deep, cu scopul de a confirma descoperirea initiala de gaze si de a identifica posibilitati suplimentare de explorare.
„Cererea redusa de produse petroliere si gaze, combinata cu impozitarea suplimentara introdusa in 2013-2014, a neutralizat in mare masura beneficiile rezultate in urma liberalizarii pretului la gaze”, a spus Gheorghe.
Cu toate acestea, avand in vedere ciclul lung al investitiilor in sectorul de titei si gaze si presupunand un viitor cadru fiscal si de reglementare favorabil investitiilor, Petrom va continua proiectele, concentrandu-se in special pe cele de explorare si redezvoltare zacaminte, atat onshore, cat si offshore, a adaugat sefa Petrom.
in primul semestru, OMV Petrom a produs 32,72 milioane barili echivalent petrol (bep) de hidrocarburi, in scadere cu 1% fata de 33,2 milioane bep in intervalul ianuarie-iunie 2013.
Productia interna de titei a scazut cu 1,1%, la 14 milioane barili, in principal din cauza declinului natural al zacamantului Suplacu.
Productia interna de gaze a crescut cu 0,8%, la 17,1 milioane bep, sustinuta de rezultatele pozitive ale campaniilor de reparatii capitale offshore si de sondele noi de pe zacamintele Totea si Mamu.
Productia de titei si gaze din Kazahstan a fost mai mica cu 21,8% comparativ cu primul semestru din 2013, atingand valoarea de 1,6 milioane bep, in principal din cauza dificultatilor legate de integritatea conductelor de pe zacamantul Tasbulat.
Volumele de vanzari s-au diminuat cu 1% comparativ cu intervalul similar de anul trecut, din cauza scaderii vanzarilor in Kazahstan, partial compensate de cresterea vanzarilor de titei si gaze in Romania.
Costurile de productie ale grupului in dolari/bep au crescut cu 22% fata de primul semestru al anului trecut, in principal din cauza cresterii costurilor de productie in Romania si a efectelor nefavorabile ale cursului de schimb valutar (deprecierea dolarului fata de leu cu 3%).
„Costurile de productie din Romania in dolari/bep au crescut la 17,59 dolari/bep, in principal din cauza noului impozit pe constructii introdus in 2014 si a costurilor cu personalul (incluzand si cheltuieli nerecurente)”, se arata in raportul Petrom.
Volumele vanzarilor de gaze ale OMV Petrom au fost in primele sase luni cu 11% sub nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, comparativ cu scaderea de 5% a consumului estimat de gaze al Romaniei, reflectand preponderent extractia scazuta din depozitele subterane in primul trimestru (intrucat compania a vandut cantitati aditionale de gaze in perioada de injectie din trimestrele doi si trei din 2013, in loc sa le depoziteze pentru iarna).
in primul semestru, consumul national estimat de energie electrica a scazut usor, cu 2%, in timp ce productia estimata a fost cu 7% mai mare comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cea mai mare crestere provenind din surse regenerabile si carbune. Productia neta de energie electrica a OMV Petrom a fost semnificativ redusa, reflectand productia mai mica a centralei Brazi, de 0,64 TWh, fata de (1-6/13: 0,98 TWh), determinata de scaderea marjelor ca rezultat al pretului mai mare al gazelor.
Productia neta de electricitate a parcului eolian Dorobantu a fost de 0,04 TWh, in declin de la 0,06 TWh in primul semestru din 2013, pentru care OMV Petrom a primit circa 70.000 de certificate verzi, jumatate dintre ele urmand sa devina eligibile pentru tranzactionare dupa 1 ianuarie 2018. in urma cu un an, Petrom a primit aproximativ 114.000 de certificate verzi, toate eligibile pentru tranzactionare.
Rata de utilizare a rafinariei Petrobrazi a scazut in primul semestru la 76%, fata de 89% in urma cu un an, din cauza opririi programate a rafinariei.
Volumul vanzarilor din marketing a scazut cu 7%, iar vanzarile cu amanuntul s-au diminuat cu 4%, in principal din cauza cresterii taxelor la carburanti in Romania si a intensificarii concurentei de pe piata. Vanzarile comerciale au scazut cu 12% din cauza concurentei crescute pe piata motorinei si ca efect al volumelor mai mari din 1-6/13 generate de oprirea rafinariilor locale. in plus, cantitati le de pacura contractate nu au fost vandute din cauza iernii blande.
La sfarsitul primului semestru, OMV Petrom avea 782 de benzinarii, cu 10 mai putine fata de aceeasi perioada a anului trecut.
in trimestrul al doilea, profitul net al OMV a scazut cu 25%, la 827 milioane de lei, de la 1,1 miliarde de lei in aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce vanzarile s-au redus cu 6%, la 5,42 miliarde de lei, fata de 5,78 miliarde de lei in urma cu un an. Acest profit este atribuibil actionarilor OMV Petrom excluzand elementele speciale.
Profitul net atribuibil actionarilor OMV Petrom dupa deducerea profitului net atribuibil interesului minoritar a fost de 311 milioane de lei, in scadere cu 71%, de la 1,06 miliarde de lei in aceeasi perioada a anului trecut.
in trimestrul al doilea, pretul titeiului a ramas favorabil, pretul mediu al titeiului Ural inregistrand valoarea de 108,20 dolari pe baril, in crestere cu 6% comparativ cu intervalul similar din 2013. Pretul mediu realizat la titei a crescut tot cu 6%, pana la 96,95 dolari pe baril.
Costurile de productie ale Grupului in dolari/bep au crescut cu 30% in trimestrul al doilea, din cauza costurilor mai mari inregistrate in Romania, a efectelor nefavorabile ale cursului de schimb si a productiei mai scazute in Kazahstan.
in Romania, costurile de productie in dolari/bep au crescut cu 31% in trimestrul doi, iar in lei/bep s-au majorat cu 26% fata de aceeasi perioada a anului trecut, reflectand in principal noul impozit pe constructii introdus in 2014 si costuri mai mari cu personalul (incluzand si cheltuieli nerecurente) ca rezultat al negocierilor privind Contractul Colectiv de Munca din trimestrul al doilea.