DESPRE O INDUSTRIE CONSIDERATA "MAI PUTIN IMPORTANTA" SI DESPRE UN CLUSTER NATURAL

0
761

In conditiile unei economii mondiale aflata intr-o miscare continua, din ce in ce mai accelerata, determinata de nevoia de adapatare la cerintele pietei (o piata cu standarde din ce in ce mai inalte, din ce in ce mai pretentioasa) este nevoie de noi nise, de „acel ceva” care sa „prinda”, care sa vina in intampinarea pretentiilor consumatorului.

In acest context, un sector al industriei usoare careia, pana deunazi, i s-a acordat mai putina importanta, este industria cosmetica sau „a cosmeticalelor”.

Este interesant de remarcat faptul ca, Romania, stat-membru UE, si regiunea de nord a Transilvaniei, in special, dispune de factorii climatici favorabili si de un mediu natural prea putin poluat, elemente ce favorizeaza existenta unei resurse naturale cu proprietati de exceptie: plantele medicinale, cele cu efect terapeutic si plantele aromatice aromatice.Toate acestea reprezinta o resursa importanta, iar valorificarea proprietatilor curative ale acesteia, inca din vechime, a permis dezvoltarea unor sectoare ale industriei usoare: industria cosmetica si cea farmaceutica.

Existenta unei astfel de resurse, concentrarea producatorilor de produse cosmetice (referindu-ne la Transilvania de nord-vest, in special in judetele Cluj si Bihor), oferta diversificata de produse cosmetice bazate pe ingrediente naturale, existenta unei resurse umane necesare, furnizata de universitatile de exceptie din regiune (regiunea de nord-vest a Transilvaniei), activitatea de cercetare-dezvoltare in domeniu, prezenta din ce in ce mai vizibila a magazinelor specializate in produse bio, se transpun in mod fericit in tendinta industriei cosmetice globale de a valorifica proprietatile curative ale naturii, ingemanandu-se cu performantele industriei chimice in acest domeniu.

Prin urmare, se poate observa „o aglomerare de agenti economici pe lantul valoric, pornind de la cultivatori, culegatori,procesatori, cercetatori, furnizori de materie prima colaterala (cum ar fi: aditivi chimici activi, ambalaje), producatori de produs finit, institutii de testare si acreditare, distribuitori si puncte de desfacere specializate. Aceasta asa-zisa „aglomerare”, privita in proximitate, reprezinta un CLUSTER natural, in acceptiunea internationala a termenului.

Michael Porter, intr-un studiu din 1990 afirma: „Clusterul reprezinta o comunitate de companii inter-relationate si de institutii suport concentrate geografic, care activeaza in aceeasi industrie (…)”.

In cadrul Uniunii Europene se remarca dorinta de crestere a competitivitatii industriei cosmetice, iar acest aspect ii priveste pe toti actorii din regiune care desfasoara activitati in acest domeniu sau care deservesc industria cosmetica bazata pe valorificarea plantelor medicinale. Totodata, este de apreciat dorinta acestor actori regionali de a identifica in acest proces elementele comune, relatiile de colaborare (deja existente si cele potentiale), problemele si provocarile cu care se confrunta, prin raportarea industriei cosmetice regionale, in ansamblul sau,la industria globala a sectorului.

In acest context, pe parcursul a sase luni,se vor derula trei etape de actiiune, menite sa identifice provocarile principale, viziunea pentru viitor si, in final, cateva linii strategice de actiune menite sa contribuie la cresterea competitivitatii firmelor din domeniul cosmetic.

In perioada 2014-2015, 15 regiuni din Europa au privilegiul de a se familiariza cu aceasta metodologie aplicata cu succes in alte colturi ale lumii in anii precedenti.

Din calitatea ce o are – stat-membru UE – Romania, respectiv, regiunea de nord-vest a Transilvaniei, beneficiaza de aceasta expertiza oferita de consultanti europeni in cadrul proiectului ClustArs, co-finantat de Comisia Europeana prin Programul de Competitivitate si Inovare, proiect in cadrul caruia Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest este partenera alaturi de Institutul Tehnologic din Canare, Spania,Regiunea Molise, Italia si Regiunea Marmara de Est, Turcia.

Va fi interesant de urmarit ce efect va avea aceasta noua metodologie si aceasta maniera de lucru in cadrul unui Cluster.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here