Industria Jocurilor de Noroc din Romania, in perspectiva anuntatelor modificari legislative

0
756

Jocurile de noroc reprezinta un segment important al industriei de divertisment din majoritatea statelor Uniunii Europene, domeniu care insa nu este reflectat de fiecare data corect, transparent si obiectiv in mass-media.

Redactia noastra a aflat despre existenta, in Parlamentul Romaniei, a unui proiect de lege ce vizeaza modificarea si completarea legislatiei jocurilor de noroc si, pentru a oferi cititorilor nostri o imagine cat mai precisa si completa despre preconizatele modificari legislative, am solicitat reprezentantilor ROMBET – Asociatia Organizatorilor de Jocuri de Noroc – un punct de vedere autorizat asupra acestui interesant domeniu de activitate. Iata, asadar, ce am aflat de la conducerea Rombet – dl. Dan Ghita, presedintele asociatiei, directorul executiv, Dan Iliovici si vicepresedintele Anchidim Zagrean.

„Cu toate ca, la nivelul UE nu exista reglementari comunitare specifice acestei industrii, Comisia Europeana supravegheaza atent punerea de acord a legislatiilor nationale cu directivele europene. Totodata, CE elaboreaza recomandari ce privesc protectia consumatorilor, problematica spalarii banilor, integritatea activitatilor sportive si prevenirea si combaterea dependentei.

Dat fiind faptul ca actuala legislatie a jocurilor de noroc incalca mai multe prevederi legislative comunitare, CE a notificat Romania in anul 2013, cu privire la lipsa de coerenta a cadrului juridic din tara noastra privind jocurile de noroc. De aici s-a nascut necesitatea modificarii legislatiei si, in acest moment, in Parlament se afla un proiect legislativ, menit sa aduca, in primul rand, deblocarea pietei jocurilor de noroc online, precum si punerea de acord cu reglementarile si recomandarile UE din acest domeniu.

In opinia Rombet, principalele implicaţii pozitive ale acestui proiect sunt: posibilitatea reala de acordare a licentelor pentru operatorii online, definirea clara a veniturilor din jocuri de noroc, permiterea ca instrumente de plata, in exploatarea jocurilor de noroc, a unor instrumente utilizate in sistemul financiar-bancar. Totodata, prin acest proiect, se are in vedere infiintarea unei fundatii, cu scopul de a proteja minorii si categoriile vulnerabile, fata de posibilele consecinte negative ale participarii la jocurile de noroc.

Pe langa aceste aspecte benefice industriei, Rombet a semnalat si unele puncte slabe ale proiectului de act normativ. Astfel, asociatia noastra a sustinut in permanenta necesitatea respectarii principiilor de concurenta si cel al neutralitatii fiscale, eliminarea dublei impozitari a activitatii organizatorilor, prin legea specifica industriei – pe de o parte, si prin intermediul unor prevederi ale Codului Fiscal, pe de alta parte.”

In incheiere, dl. Dan Ghita a mentionat faptul ca Rombet este membru in Consiliul Consultativ de pe langa Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, organismul guvernamental de reglementare, autorizare, monitorizare si control al industriei de jocuri de noroc, si va participa activ la implementarea noilor prevederi legislative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here