RMGC va concedia circa 35% dintre angajatii companiei

0
965
rosia-montana-priveliste-ansamblu

Rosia Montana Gold Corporation a anuntat, miercuri, ca a inceput procesul de concediere colectiva pentru circa 35% din angajatii ramasi ai companiei, din cauza intarzierilor „nejustificat de mari” in evaluarea si avizarea proiectului minier aurifer, sindicatul fiind notificat despre acest lucru, anunta Mediafax.

„Compania Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) a notificat atat Sindicatul «Viitorul Mineritului», cat si autoritatile in domeniul muncii asupra demararii procesului de concediere colectiva pentru aproximativ 35% din angajatii ramasi ai companiei, numarul final urmand a fi determinat dupa incheierea negocierilor cu sindicatul. Astfel, la un an dupa concedierile colective din martie 2014, cand 1.000 de familii ramaneau fara sursa esentiala de venituri in zona Rosia Montana, RMGC este constransa sa continue disponibilizarile din cauza intarzierilor nejustificat de mari in evaluarea si avizarea proiectului minier aurifer, in ciuda tuturor eforturilor companiei”, arata RMC, intr-un comunicat.

Totodata, Rosia Montana Gold Corporation isi reafirma disponibilitatea de a dezvolta cea mai moderna mina aurifera din Romania si spera ca factorii de decizie sa se implice in consultari cat mai curand posibil.

In 17 februarie, Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) a trimis in somaj tehnic 70 de angajati, din totalul de o suta de salariati ai companiei, ca urmare a incertitudinii prelungite privind calendarul de autorizare a proiectului minier de la Rosia Montana.

„incepand cu data de 17 februarie 2015, 70% dintre angajatii companiei Rosia Montana Gold Corporation intra in somaj tehnic prin intreruperea temporara a contractului de munca pe termen nedefinit. Masura somajului tehnic este impusa de incertitudinea prelungita privind calendarul de autorizare a proiectului minier de la Rosia Montana, ceea ce determina continuarea programului de reducere a activitatilor si a costurilor companiei”, se arata in comunicatul RMGC de la acea vreme.

Presedintele Klaus Iohannis declara in luna ianuarie ca pozitia sa privind proiectul Rosia Montana nu s-a schimbat si considera in continuare ca nu a fost bine abordat, precizand ca ii invita pe cei implicati, firma care doreste sa investeasca si Guvernul, sa reia discutiile.

El mai spunea ca fara o negociere buna, serioasa si aplicata, lucrurile nu vor putea fi rezolvate.

in luna iunie a anului trecut, Camera Deputatilor a respins proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Rosia Montana. O luna mai tarziu, premierul Victor Ponta afirma ca proiectul Rosia Montana este blocat pana cand nu exista o sustinere politica clara, el adaugand ca, personal, considera ca pentru Romania este mai bine totusi sa fie exploatate toate resursele naturale, inclusiv aurul, daca sunt respectate toate normele de mediu.

Compania canadiana Gabriel Resources detine 80,69% din actiunile RMGC, restul capitalului fiind controlat de statul roman, prin Minvest Rosia Montana.

Gabriel Resources anunta in ianuarie ca vrea o solutie amiabila privind Rosia Montana si a trimis Presedintiei si premierului o notificare prin care cerea autoritatilor romane sa se angajeze intr-un proces de consultare, mentionand ca ar putea recurge la arbitraj daca nu se gaseste o solutie pentru dezvoltarea proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here