O delegatie greaca este asteptata la Bruxelles pentru a relua negocierile cu creditorii internationali

0
785

O delegatie greaca va sosi luni la Bruxelles pentru a pregati reluarea negocierilor cu creditorii internationali, au anuntat surse guvernamentale citate de publicatia elena Proto Thema in pagina electronica.

„Delegatia greaca isi face bagajele pentru a se deplasa maine (luni) la Bruxelles pentru continuarea negocierilor cu creditorii”, scrie Proto Thema.

Delegatia va fi condusa de ministrul de Stat Nikos Pappas si de secretarul de stat in Ministerul de Externe Euclid Tsakalotos, informeaza Mediafax.

O conferinta telefonica pe tema Greciei va avea loc luni intre presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, presedintele Consiliului European Donald Tusk, presedintele BCE Mario Draghi si presedintele Eurogrupului Jeroen Dijsselbloem

De asemenea, liderii din zona euro se vor reuni marti, la Bruxelles, pentru a discuta pe tema Greciei.

Un referendum a avut loc duminica in Grecia la initiativa premierului de extrema-stanga Alexis Tsipras, care a vrut sa afle opiniile majoritatii cetatenilor despre masurile de austeritate propuse de creditorii tarii.

Potrivit rezultatelor anuntate dupa numararea a 94,73 la suta din voturi, 61,28% dintre alegatori au respins masurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,72% s-au pronuntat in favoarea acestora.

Prezenta la urne a fost de 62,51%.

Programul de asistenta financiara in valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a incheiat marti, aceeasi zi in care statul elen trebuia sa faca o plata de 1,6 miliarde de euro catre FMI.

Grecia are o datorie totala de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% catre tari din zona euro si catre FMI, iar 8,7% catre Banca Centrala Europeana (BCE).

incepand de la 1 iulie Grecia este, tehnic, in incapacitate de plati. Actuala situatie nu este o premiera pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai grava din istoria tarii. in 2012, economia Greciei a fost in incapacitate de plati tehnica, restructurand o datorie suverana de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvata de creditorii europeni. Acum, Grecia risca sa nu poata plati deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar sansele unei interventii europene sunt minime. Deocamdata, Grecia nu va intra oficial in incapacitate de plati doar pentru ca Fondul Monetar International ofera unei tari aflate in default tehnic o luna pana la constatarea oficiala a situatiei. Practic insa, pietele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventa. Grecia detine recordul privind amploarea unei incapacitati de plata a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolventei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) in anul 2008.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here