Analiza FT: Romania nu are ingredientele unei piete emergente performante

0
1014

Conflictele politice, coruptia, dezacordurile cu FMI si relaxarea politicii fiscale din Romania nu sunt ingrediente ale unei piete emergente performante, scrie Financial Times, notand ca factorii negativi incep sa ii depaseasca pe cei pozitivi, iar riscurile sunt in crestere, informeaza Mediafax.

Romania pare sa primeasca mai multa atentie decat merita, in ultima perioada, o parte buna si o parte mai putin buna, se arata in articol.

intre factorii pozitivi, economia Romaniei, ca si cele ale altor tari europene care beneficiaza de imbunatatirea cererii in Germania, inregistreaza o crestere solida.

in ritmul actual, economia romaneasca este pe cale sa inregistreze in acest an o crestere de 3%-3,5%, care ar fi cea mai buna performanta din ultimii sapte ani. intre timp, inflatia a devenit negativa. Preturile de consum au scazut in iunie cu 1,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in urma reducerii TVA la produsele alimentare.

Banca Nationala a Romaniei nu va mai reduce dobanzile, ca urmare a incetinirii temporare a inflatiei. Dobanda de politica monetara se afla la un minim de 1,75%, fata de un nivel maxim de 10,25% atins in 2008. Orice forma de relaxare monetara va fi mai degraba sub forma unui nivel mai scazut al rezervelor obligatorii decat a unei reduceri a dobanzilor.

BNR nu se grabeste insa. Institutia a anuntat recent ca va reanaliza relaxarea monetara, sugerand sfarsitul ciclului de reducere a dobanzilor si o abordare prudenta a nivelului rezervelor obligatorii, noteaza Financial Times.

intre factorii negativi, articolul memtioneaza trei motive de ingrijorare.

in primul rand, Romania nu este imuna la problemele Greciei, fiind afectata in principal prin intermediul celor patru banci elene cu operatiuni pe piata locala, care reprezinta impreuna circa 10% din activele bancare. Situatia poate fi administrata, dar problema se va acutiza daca bancile elene vor incepe sa retraga in mod agresiv liniile de creditare si vor repatria sume mari de bani.

BNR se afla intr-o situatie relativ puternica, cu rezerve valutare de circa 30 de miliarde de euro pentru a atenua situatia.

in al doilea rand, programul preventiv al Romaniei cu FMI expira in septembrie, iar negocierile de prelungire a acestuia au fost intrerupte, din cauza dezacordurilor legate de subventionarea preturilor gazelor si altor probleme legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here