Salariile cadrelor medicale se vor majora cu 25%

0
736

Salariile cadrelor medicale cresc cu 25% incepand de joi, majorare de care vor beneficia peste 200.000 de angajati din sistemul sanitar, acestia fiind primii bugetari care primesc salarii marite dupa ce au fost majorate indemnizatiile unor demnitari, intre care presedintele si premierul, informeaza Mediafax.

De joi, 1 octombrie, angajatii din sistemul sanitar vor avea salariile marite cu 25%. La randul lor, functionarii din administratia publica locala ar putea beneficia de mariri salariale cu pana la 12%, in functie de decizia autoritatilor locale.

Majorarea salariilor din sistemul sanitar a generat nemultumiri in randul cadrelor didactice, care au cerut cresteri de 15% de la 1 noiembrie sau de 20% de la 1 decembrie, amenintand cu proteste. Sindicalistii din educatie au decis sa amane decizia privind declansarea unor proteste pana in 10 octombrie, cand reprezentantii Guvernului au promis ca vor sti exact care este majorarea pe care o vor aplica salariilor din educatie si de la ce data.

Guvernul a aprobat, in august, Ordonanta de Urgenta privind majorarea, de la 1 octombrie, a salariilor din sistemul sanitar cu 25%, iar actul normativ prevede si cresterea unor sporuri, dar si facilitati pentru medicii rezidenti.

Astfel, ordonanta prevede majorarea cu 25% a cuantumului sporurilor pentru conditii de munca, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de garda si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul brut lunar, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.

De aceste cresteri salariale va beneficia personalul din unitatile sanitare publice cu si fara paturi, centrele de diagnostic si tratament, centrele medicale, centrele de sanatate, centrele de sanatate multifunctionale, unitatile specializate de urgenta si transport sanitar publice, inclusiv unitatile sanitare aflate in subordinea ministerelor si institutiilor cu retea sanitara proprie, personalul din cabinetele medicale organizate la nivelul unitatilor penitenciare, personalul din reteaua de medicina scolara, asistenta medicala comunitara, precum si alte unitati sanitare si medico-sociale publice aflate in subordinea Ministerului Sanatatii.

De asemenea, beneficiaza de aceste cresteri salariale si personalul din Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca si din serviciile de expertiza medicale aflate in subordinea caselor teritoriale de pensii, dar si personalul medical din cabinetele medicale si de medicina dentara al MApN, MAI, SRI, din cabinetele medicale scolare, din centrele de asistenta medicala comunitara si din centrele medico-sociale publice.

Potrivit aceluiasi act normativ, plafonul stabilit pentru salariul lunar brut/solda lunara bruta lunara in functie de care se acorda bursa de rezidentiat se majoreaza cu 25%, de la 3.100 lei la 3.875 lei. Aceasta modificare va conserva dreptul medicilor rezidenti de a beneficia si dupa majorarea salariala decisa de bursa de rezidentiat in cuantum lunar de 670 de lei. Ordonanta mai prevede ca medicii rezidenti sa fie inclusi in categoria tinerilor specialisti din sanatate care pot beneficia de inchirierea unei locuinte ANL.

De majorarile salariale vor beneficia peste 200.000 de angajati din sistemul sanitar, acestia fiind primii bugetari care primesc salarii marite inainte ca noua Lege a salarizarii sa intre in vigoare.

Proiectul de Lege-cadru privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, care prevede cresteri salariale in Educatie, Administratie si Sanatate, ar urma sa ajunga in Parlament pentru dezbatere in sesiunea de toamna.

Din 1 august au crescut indemnizatiile lunare ale presedintelui, prim-ministrului, presedintilor Parlamentului, sefilor de servicii de informatii, ministrilor, vicepresedintilor, secretarilor si chestorilor Senatului si Camerei Deputatilor, Avocatului Poporului, presedintelui Consiliului Legislativ si celui al Curtii de Conturi, sefului Secretariatului General al Guvernului si cel al Cancelariei premierului.

Astfel, indemnizatiile lunare ale presedintelui tarii, prim-ministrului si presedintilor celor doua Camere parlamentare au fost majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net) iar salarizarea vicepremierului a fost fixata la 20.000 lei brut (14.024 lei net). Ministrii si alte categorii de demnitari, inclusiv sefii serviciilor de informatii, primesc o indemnizatie lunara de 19.055 lei brut (13.365 lei net). in aceasta ultima categorie au fost inclusi si consilierii prezidentiali, care au rang de ministru, conform OUG care se asplica din august.

Aceeasi indemnizatie bruta de 19.055 lei este acordata si ministrilor-delegati, vicepresedintilor, secretarilor si chestorilor din Senat si Camera Deputatilor, secretarului general al Guvernului, sefului Cancelariei premierului, Avocatului Poporului, presedintelui Consiliului Legislativ, presedintelui Curtii de Conturi, directorilor SRI, SIE, SPP si STS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here