Economisti: Consumul va fi sustinut si anul viitor, dar cresc importurile

0
955

Cresterea veniturilor populatiei si reducerea TVA vor alimenta o crestere sustinuta a consumului si anul urmator, stimuland insa importurile, iar Romania trebuie sa gestioneze cu prudenta momentul de crestere economica pentru a nu reveni la dezechilibrele de dinaintea crizei, potrivit PwC, transmite Mediafax.

„in Romania consumul creste cu 6-7% anual pe fondul cresterii veniturilor populatiei si al reducerii TVA la alimente. in conditiile in care incepand cu 1 ianuarie 2016 se va reduce si cota standard de TVA si vor intra in vigoare majorari salariale semnificative in sectorul public, ne asteptam la o crestere sustinuta a consumului si pe parcursul anului viitor. Din pacate insa, o parte a acestui consum sporit va fi satisfacuta din importuri, ceea ce s-ar putea sa antreneze o majorare a deficitului balantei comerciale si chiar presiuni de depreciere pentru moneda nationala. Romania ar trebui sa gestioneze cu prudenta acest moment de accelerare a cresterii economice pentru a nu reveni la dezechilibrele macroeconomice ce au caracterizat perioada anterioara crizei financiare din 2008-2009”, a declarat Bogdan Belciu, partener, Consultanta pentru Management, PwC Romania.

Potrivit economistilor PwC, ambele motoare ale cheltuielilor de consum – venitul real disponibil si rata de economisire – au jucat un rol in aceasta tendinta ascendenta.

Tendintele recente in privinta cheltuielilor de consum arata o crestere intre 2 si 4% fata de anul trecut in termeni reali in cele mai multe economii occidentale, ceea ce reprezinta o veste buna pentru retaileri si companii in perspectiva apropierii sarbatorilor de iarna.

„Cheltuielile de consum sunt fundamentale pentru companii si pentru economii in general, iar in multe dintre statele analizate, consumul reprezinta doua treimi din activitatea economica. De asemenea, consumul este principalul motor al veniturilor companiilor, ceea ce se coreleaza cu intentiile de angajare ale acestora”, a a spus Belciu.

Cele mai multe dintre tarile analizate sunt intr-o pozitie favorabila in care venitul real disponibil al populatiei a crescut, iar rata de economisire a scazut, insa in Germania rata de economisire a crescut, in ciuda cresterii veniturilor.

Cu toate acestea, Grecia si Italia, raman intr-o situatie dificila, in care veniturile au scazut, iar consumatorii au fost nevoiti sa-si consume din economii pentru a contrabalansa aceasta situatie.

In perioada urmatoare ne asteptam la o evolutie pozitiva a consumului in cele mai multe economii dezvoltate. In schimb, unele dintre economiile emergente – precum Rusia si Turcia, din pricina evenimentelor geopolitice, si Brazilia, din pricina problemelor economice – s-ar putea confrunta cu o scadere a consumului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here