Care sunt resursele de energie primara si de energie electrica ale Romaniei?

0
805

Principalele resurse de energie primara au totalizat in primele 11 luni ale anului trecut 30,06 milioane tone echivalent petrol (tep), in crestere cu 2,4% fata de aceeasi perioada din 2014, iar resursele de energie electrica au fost de 63,1 miliarde KWh, cu 8,3% mai mari, arata datele INS.

Productia interna a insumat circa 20,15 milioane tep, in urcare cu 0,6%, iar importul s-a situat la 9,91 milioane tep, cu 6,4% mai mare, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS), informeaza Mediafax.

in sectorul energiei electrice, productia din termocentrale a fost de 25,33 miliarde KWh, in crestere cu 5,3%, cea din hidrocentrale a scazut cu 11,4%, la 15,4 miliarde KWh, iar cea din centralele nuclearo-electrice s-a redus cu 0,8%, la 10,6 miliarde KWh.

Productia din centralele electrice eoliene s-a majorat cu 57%, la 6,5 miliarde KWh, iar energia solara produsa in instalatii fotovoltaice a fost de 1,9 miliarde KWh, cu 52% mai mare.

Consumul final de energie electrica s-a situat la 48,07 miliarde KWh, in urcare cu 5,9% fata de perioada corespunzatoare a anului 2014. Iluminatul public a inregistrat o crestere cu 35,7%, la 536,5 milioane KWh, iar consumul populatiei a crescut cu 4,3%, la circa 109,3 miliarde KWh.

De asemenea, consumul propriu tehnologic in retele si statii a scazut cu 3,1%, la 5,54 miliarde KWh.

Exportul de energie electrica s-a cifrat la aproape 9,48 miliarde KWh, fiind mai mare cu 32,5%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here