Investitii europene in valoare de 49 mil. euro pentru punctele vamale

0
877

Autoritatile au identificat trei proiecte ce vizeaza punctele vamale, in valoare de 49,2 milioane euro, in vederea finantarii prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Aceste proiecte preidentificate se refera la reducerea timpului de stationare la punctele de comunicare transnationala, iar alocarea POIM, respectiv UE, plus contributie nationala, ajunge la 22,7 milioane euro, anunta Agerpres.

Unul dintre proiecte vizeaza Biroul Vamal Constanta, in cazul caruia data estimata pentru semnarea primelor contracte de lucrari este trimestru I din 2018. Aceasta investitie se ridica la 37,2 milioane euro, iar finalizarea este asteptata in primul trimestru al anului 2020.

Celelalte doua proiecte in valoare de cate 6 milioane de euro fiecare se refera la birourile vamale Halmeu (finalizare in trimestrul I din 2020) si Siret (finalizare in ultimul trimestru al anului 2021).

„Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) a fost elaborat pentru a raspunde nevoilor de dezvoltare ale Romaniei identificate in Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 si in acord cu Cadrul Strategic Comun si Documentul de Pozitie al serviciilor Comisiei Europene. Strategia POIM este orientata spre obiectivele Strategiei Europa 2020, in corelare cu Programul National pentru Reforma si cu Recomandarile Specifice de tara, concentrandu-se asupra cresterii durabile prin promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon prin masuri de eficienta energetica si promovare a energiei verzi, precum si prin promovarea unor moduri de transport prietenoase cu mediul si o utilizare mai eficienta a resurselor”, arata MFE.

POIM finanteaza activitati din patru sectoare: infrastructura de transport, protectia mediului, managementul riscurilor si adaptarea la schimbarile climatice, energie si eficienta energetica.

Programul beneficiaza de o alocare financiara de circa 11,8 miliarde euro, din care 6,94 miliarde euro – Fond de Coeziune, 2,48 miliarde euro – Fond European de Dezvoltare Regionala si 2,46 miliarde euro cofinantare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here