Guvernul este de acord cu legea darii in plata, dar considera ca ar trebui sa aiba un marcat caracter social, iar prevederile sale nu ar trebui sa se aplice si programului Prima Casa, ministerul de Finante si cel al Justitiei avand o serie de observatii asupra initiativei legislative.
”Guvernul sustine ca legea darii in plata sa-si pastreze si chiar sa-si consolideze caracterul social, care a stat la baza acestui proiect de lege si a fost exprimat ca atare in expunerea de motive, atunci cand proiectul de lege a aparut in dezbaterea Parlamentului. Este un punct la care Guvernul tine foarte mult – acest caracter social poate fi un raspuns pentru multe din provocarile la care legea nu raspunde in acest moment sau care creeaza dificultati in interpretarea sau in efectele pe care le va avea aceasta lege”, a declarat purtatorul de cuvant al Executivului, Dan Suciu.
El a subliniat ca introducerea distinctiei cu privire la consumator este doar un prim pas. ”Este un pas inainte, cum este un pas si aprobarea plafonului de 150.000 de euro. Dar sunt doar doi pasi. Probabil sunt necesari mai multi”, a sustinut Dan Suciu, precizand ca se refera la introducerea criteriului gradului de indatorare.
Purtatorul de cuvant al Guvernului a afirmat ca in sedinta de guvern au fost discutate puncte de vedere si partea mai multor ministere. ”Sunt nuantate aceste puncte de vedere in functie de specificul fiecarui minister in parte”, a adaugat el.
Suciu a precizat ca ministerul Justitiei a subliniat o serie intreaga de deficiente procedurale, printre care faptul ca nu se face distinctie intre cei care nu pot si cei care nu vor sa plateasca, in vreme ce ministerul de Finante are mai multe amendamente, cum ar fi gradul de indatorare si limita de creditare.
”Considera ministerul de Finante ca extinderea programului si la creditele acordate prin Prima Casa nu ar fi benefic din perspectiva sociala. Cei care au accesat Prima Casa nu par a fi, cel putin din datele noastre, grevati de probleme sociale. Rata de neperformanta este extrem de mica, undeva la 0,04%. Asta inseamna ca nu intrevedem cazuri sociale acolo”, a explicat Dan Suciu.
El a vorbit si despre ”ingrijorarile legate de procesele internationale la care Romania ar putea fi parte daca legea trece in forma actuala”, afirmand ca, potrivit analizelor BNR, pierderile pe care statul roman le-ar putea suporta pe retroactivitate si impactul major al proiectului ar putea ajunge, maximal, la aproximativ 2,8 miliarde de euro.
Senatorii au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, legea darii in plata. Aceasta se afla in faza reexaminarii, iar Senatul este prima Camera sesizata. Decizia finala apartine Camerei Deputatilor.
Luni, senatorii au decis ca programul Prima Casa sa ramana sub incidenta legii, dar, in acelasi timp, au admis propunerea BNR privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinatie de locuinta, care vor fi luate in calcul la aplicarea legii.
Mariana Campeanu, senator PNL, a sustinut ca aprobarea amendamentului care prevede plafon de 150.000 de euro va genera intarzierea aplicarii legii. „Va atrag atentia ca prin amendamentul pe care l-ati votat cu 150.000 ati dat posibilitatea ca legea sa fie la CCR amendata ca discriminatorie si de fapt sa prelungiti neaplicarea acestei legi. Poate veti corecta la Camera acest lucru”, a punctat Mariana Campeanu. O pozitie in acest sens a avut marti si presedintele PSD, Liviu Dragnea.