Flavours anunta preluarea management-ului Willbrook Business and Convention Center din Bucuresti, incepand cu luna martie a acestui an. Ca urmare, compania previzioneaza o crestere a cifrei de afaceri cu peste 1 milion de euro anual.
Willbrook Business and Convention Center este cel mai mare centru de conferinte din oras, cu o suprafata de 2.700 m2, perfect tehnologizata. Acesta este deservit de o bucatarie high-end, investitia realizata de Flavours in amenajare si dotare ridicandu-se la circa 450.000 euro.
“Preluarea Willbrook Business and Convention Center este un pas important in dezvoltarea business-ului nostru, Flavours avand rolul unui fulltime event planner pentru cel mai versatil spatiu de evenimente din oras. Desi este privit ca o destinatie mai degraba corporate, Willbrook este la fel de potrivit si pentru zona de lifestyle, astfel ca ne propunem sa construim o perspectiva 360 asupra potentialului acestui loc”, a declarat Chef Foa, fondatorul Flavours.
Centrul ofera 13 sali de dimensiuni diferite, de la meeting room-uri, la amfiteatre si sali pentru evenimente sociale. Datorita arhitecturii moderne, cladirea pune la dispozitie numeroase spatii cu lumina naturala si flexibilitate in organizarea simultana de evenimente de pana la 2400 de persoane. In plus, 400 de locuri de parcare sunt disponibile pentru centrul de conferinte.