Romania nu mai trece la euro in 2019. Care sunt conditiile pentru atingerea acestui obiectiv?

0
806

Romania nu-si mai asuma 2019 ca anul adoptarii monedei euro, stabilirea unei date certe necesita un consens politic si social larg si o mai buna intelegere a eforturilor necesare atingerii acestui obiectiv, se arata in Programul de Convergenta 2016, aprobat, miercuri, de Executiv.

„Guvernul isi mentine angajamentul de adoptare a monedei euro. O data concreta va fi stabilita dupa realizarea unui calendar de trecere la moneda euro, care va fi finalizat pana la urmatoarea editie a programului de convergenta”, a declarat la finalul sedintei Executivului ministrul Finantelor, Anca Dragu, citata de Mediafax.

Ea a mentionat ca este foarte important ca Romania sa aiba o convergenta reala la euro, adica veniturile populatiei sa fie la 70-80 la suta din media zonei monetare, iar in Romania acest indicator este situat la 55%.

„Vorbim aici de PIB pe locuitor, de veniturile intregii societati, de veniturile populatiei si mai ales ne gandim si trebuie sa avem in vedere flexibilitatea si competitivitatea economiei romanesti”, a spus ministrul.

Ea a mentionat ca Guvernul continua reformele necesare cresterii economiei.

„in actuala planificare bugetara estimam un deficit bugetar in termeni ESA de 2,95% din PIB si un deficit 2,9% din PIB pentru anul urmator. Se asteapta o abatere de la obiectivul bugetar pe termen mediu, in 2016 si 2017, in principal ca urmare a reducerilor de taxe si impozite aprobate prin noul Cod fiscal si prin majorarile unor drepturi de asistenta sociala decise in 2015”, a spus Dragu.

„Programul de Convergenta editia 2016 are la baza prevederile Strategiei fiscal-bugetare si cadrul macroeconomic actualizat pentru 2016-2019. Cresterea economica prognozata este de 4,2% in 2016 si de 4,3% in 2017. Prin actuala planificare bugetara nationala estimam ca deficitul bugetar nu va depasi rata de referinta de 3% din PIB in 2016 si 2017 si ca va reveni pe o traiectorie descrescatoare in 2018-2019. De asemenea, se asteapta devierea de la tinta privind obiectivul pe termen mediu in 2016 si 2017, ca urmare a masurilor din noul Cod fiscal si a majorarilor salariale aprobate in cursul anului 2015. Din 2018, aceasta tendinta se va schimba”, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here