Bogdan Olteanu, BNR: Fara integritate in afaceri sistemul democratic se naruie

0
944

Bogdan Olteanu, vice-guvernatorul BNR, a declarat in cadrul conferintei Protectia consumatorilor, transparentizare si integritate in servicii financiare, organizata de Ziarul Financiar, ca, in opinia sa este nevoie de o reconsolidare a valorilor etice in banking si de integritate in afaceri, anunta Mediafax.

„Este nevoie de o reconsolidare a valorilor etice in banking. Trebuie sa facem presiune pentru acest lucru si sa intelegem ca fara integritate in afaceri sistemul democratic se naruie. Capitalismul este bazat pe integritate. Alternativa la integritate este mai multa politie, mai putina piata libera si mai putina democratie”, a spus Bogdan Olteanu, vice-guvernatorul BNR in cadrul conferintei Protectia consumatorilor, transparentizare si integritate in servicii financiare, organizata de Ziarul Financiar.

„Transparentizarea si integritatea ma intereseaza. Aceasta trebuie sa fie 100%. Bancherii nu au acte complicate pentru ca vor sa pacaleasca clientii, ci pentru ca relatia dintre banci si clienti este una complicata. Suntem pe o piata globala unde dobanzile, cursurile si randamentele instrumentelor financiare la care se raporteaza relatiile cu clientii fluctueaza”, a mai spus vice-guvernatorul BNR.

Olteanu considera ca sistemul actual are „parghii legislative si juridice care pot proteja consumatorii” si ca bancile care au demonstrat mai putina „empatie” fata de clienti vor fi perdantii „acestei evolutii comportamentale”.

„Nu trebuie sa fim naivi sa credem ca vom avea contracte de o jumatate de pagina. Nu e realist sa mergem spre o mai mare simplitate. Industria financiara este complexa. Este nevoie de o educatie financiara mai buna”, a afirmat reprezentantul BNR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here