UEFA se asteapta la venituri de doua miliarde euro in urma Campionatului European

0
869

Uniunea Asociatiilor Europene de Fotbal (UEFA) se asteapta ca Euro 2016 sa ii aduca venituri de doua miliarde de euro, in crestere cu peste 40% fata de cele 1,4 miliarde de euro generate de precedentul campionat european gazduit de Polonia si Ucraina, a declarat, vineri, pentru Bloomberg, directorul de marketing de la UEFA, Guy-Laurent Epstein.

Euro 2016 incepe vineri in Franta, cu mai multe echipe, mai multe partide de fotbal si mai multe orase gazda, ceea ce inseamna mai multi bani pentru UEFA. Guy-Laurent Epstein se asteapta ca drepturile de televizare sa genereze 1,05 miliarde de euro, in crestere cu 25% comparativ cu editia din 2012. Sponsorizarile au crescut cu 40%, pana la 450 de milioane de euro, adauga Guy-Laurent Epstein, iar vanzarile de bilete vor fi responsabile de restul pana la doua miliarde de euro, anunta Agerpres.

Din punct de vedere economic, campionatul european depaseste cu mult alte campionate regionale. De exemplu, drepturile de televizare pentru editia din acest an a Copa America Centenario au fost adjudecate pentru 112,5 milioane de dolari. in cazul Asiei, drepturile de televizare pentru deceniul ce se incheie in 2020, perioada care include doua editii ale campionatului regional, au fost vandute pentru un miliard de dolari.

in spatele veniturilor de miliarde de euro generate de Euro 2016 sta audienta formata din 130 de milioane de spectatori la fiecare partida, subliniaza Epstein. Audienta ar urma sa creasca pana la 300 de milioane de spectatori la finala din 10 iulie de pe Stade de France. in contrast, finala Super Bowl 50 din februarie a avut doar 110 milioane de spectatori.

„Vom avea 51 de Super Bowl-uri in decurs de o luna”, sustine Guy-Laurent Epstein.

Aproximativ trei sferturi din veniturile din televizare vor veni din zona euro, chiar daca unele tari, precum Italia si Spania, au fost nemultumite de pretul mare cerut pentru a putea difuza partidele de la Euro 2016. Cu toate acestea, Epstein a adaugat ca au crescut si veniturile realizate in SUA, Brazilia si Orientul Mijlociu.

De asemenea, cele 2,5 milioane de bilete disponibile la vanzare pentru editia din acest an, cu un milion mai multe decat in 2012, vor fi responsabile pentru restul veniturilor generate de Euro 2016. Epstein a declarat ca UEFA se asteapta ca toate biletele sa fie vandute, inclusiv o parte dintre biletele rezervate de companii pentru clientii lor, care vor fi puse si ele la dispozitia publicului.

„Este mai dificil pentru companii sa invite oaspeti, din cauza inaspririi reglementarilor”, sustine Epstein, adaugand ca spectrul terorismului si grevele care au loc in Franta nu ajuta la imbunatatirea situatiei.

in schimb, pentru Franta, tara gazda, impactul Euro 2016 va fi limitat. Cercetatorii de la Centre for the Law and Economics of Sport din Limoges au estimat ca turneul va avea un impact economic de 1,3 miliarde de euro, in principal de pe urma cheltuielilor fanilor, in timp ce alte 1,7 miliarde de euro au fost cheltuite pentru stadioanele care vor gazdui partidele de la Euro 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here