Agricultura romaneasca ar putea inregistra cele mai bune rezultate din ultimii 10 ani

0
900

Agricultura ar putea inregistra, in 2016, cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, respectiv un business total de 24,5 miliarde lei, ca urmare a vremii favorabile din primavara, a investitiilor, relansarii consumului si a evolutiei preturilor, se arata intr-o analiza a Dekalb, divizie a Monsanto

Cifrele arata ca piata locala a graului va avea in 2016/2017 cel de-al cincilea sezon consecutiv de crestere din punctul de vedere al productivitatii graului si a patra recolta consecutiva de grau ce depaseste pragul de aproximativ 7 milioane de tone, anunta Mediafax.

O productie record se preconizeaza si in segmentul rapitei, de 1,3 milioane de tone, in crestere cu 35% fata volumul recoltat sezonul anterior, Romania urmand sa devina principalul producator de rapita de la Marea Neagra.

Potrivit estimarilor oficialilor Bursei Romane de Marfuri, preturile productiei agricole se vor mentine in acest an la 150-160 euro/tona la grau, 150-155 euro/tona la porumb, si de peste 380-390 euro/tona in cazul rapitei.

Evolutia este incurajatoare in conditiile in care, in ultimii trei ani, pretul graului a inregistrat o scadere de 25%, iar cel al porumbului de 15-17%.

Dincolo de perspectivele financiare ale agriculturii romanesti, analiza arata ca gradul de faramitare a terenurilor agricole continua sa reprezinte o provocare importanta pentru evolutia acestui sector.

Marea majoritatea a afacerilor din agricultura se deruleaza, in prezent, pe suprafete de pana in 500 hectare, in timp ce fermele mari, cu peste 2.000 hectare, reprezinta doar 6% din totalul companiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here