A început școala! S-a deschis Questfield School, prima școală din România cu un concept educațional propriu.

0
1086

little_london_devine_questfieldS-au deschis porțile primei școli din România care are un concept educațional propriu, una dintre primele 10 instituții educaționale internaționale din București.
Questfield este o școală primară bilingvă, autorizată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice din România, ce urmărește să se extindă pe termen mediu și lung până la nivel gimnazial și, ulterior, liceal. Prima zi de școală la Questfield a avut loc în data de 1 septembrie 2016, odată cu ceremonia de deschidere a noului an școlar.

”O școală este o formă de încredere în viitor, o promisiune a scrierii propriei povești de viață a fiecărui copil, o poveste a identității fiecăruia dintre ei pe care o vor scrie cu instrumentele oferite de profesori, adevărați arhitecți ai viitorului. O școală este un proiect de viață, viața care zumzăie înăuntrul ei, este un proiect despre intensitatea cu care profesorii cred în el, despre aerul de vitalitate pe care copiii îl insuflă.”

Fabiola Hosu, director executiv și inițiatoare a proiectului Little London

În data de 1 septembrie 2016, la Questfield a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2016 – 2017. Aceasta a marcat atât începutul unui nou an școlar, cât și momentul oficial al deschiderii școlii Questfield, singura școală bilingvă care are un curriculum cu design propriu și cel mai mare număr de ore de limbă engleză dintre cele trei școli bilingve existente în momentul de față în București și Ilfov. Evenimentul de deschidere a anului școlar s-a desfășurat în cadrul campusului și i-a avut drept participanți pe părinții, copiii și profesorii comunității Questfield.

Fabiola Hosu, director executiv Questfield și inițiatoarea proiectului Little London care a pus bazele a 2 grădinițe și 3 școli în cadrul proiectului Little London, este cea care acum propune primul concept educațional autentic, odată cu deschiderea școlii Questfield. Programul copiilor este structurat din două părți interconectate: programul de limba română care funcționează după programa Ministerului Educației și Cercetării Științifice și programul de limbă engleză care pornește de la programa britanică, asigurându-le astfel elevilor Questfield accesul la două paradigme lingvistice și de gândire diferite.

În momentul de față, școala Questfield cuprinde clasa pregătitoare și clasa I, urmând ca din ianuarie 2017 să se deschidă înscrierile pentru clasele primare (de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a inclusiv). Ulterior vor fi făcute demersurile pentru autorizarea claselor V-VIII.

Conceptul educaţional Questfield vizează un ideal educațional care are în centru un tip de copil pregătit pentru viață și viitor, care să fie în armonie cu el și cu valorile lui, capabil să dea un sens atât lumii lui, cât și lumii înconjurătoare. Acest ideal educațional pornește de la un ideal social ce are la bază interrelaționarea dintre următoarele elemente – cheie: profilul copilului, profilul profesorului și al părintelui, mediul de învățare și curriculumul. Toate aceste elemente interconectate asigură copiilor care vin la Questfield însușirea abilităților și competențelor necesare pentru ca lumea lor interioară să fie cu succes integrată și pusă în valoare în lumea exterioară.

Școala primară Questfield este situată în apropierea grădiniței cu același nume, pe strada Titu Maiorescu nr. 28, Voluntari – Pipera, Ilfov și formează un campus școlar cu 3200 mp construiți de clădire (3 clădiri) și 4000 mp de spațiu verde. Până la finalizarea completă a proiectului, acest campus modern va pune la dispoziția elevilor săi un design de școală inovativ, cu săli de clasă spațioase dotate cu biblioteci individuale, grupuri sanitare, spații comune multifuncționale, sală de mese, sală de sport. Pe lângă spațiile educaționale dedicate activităților elevilor de clasa pregătitoare și clasa I, în acest moment, elevii au acces la o curte exterioară cu 4 locuri de joacă, piscină și teren de sport.

Echipa educațională a școlii Questfield este formată din profesori de specialitate, ei înșiși modele de învățare pentru copii, cu expertiză în sistem internațional și românesc, sistem de stat și sistem privat. Profesorii Questfield își pornesc predarea de la ce știe și poate să facă fiecare elev în parte, în ritmul și cu stilul său de învățare. O parte dintre profesori lucrează deja de peste 1 an de zile la compatibilizarea și rafinarea designului curricular. Taxele de școlarizare pentru anul școlar 2016-2017 încep de la 455 de euro pentru clasa pregătitoare și variază în funcție de programul ales.

Mai multe detalii și impresii de la deschiderea noului an școlar și, implicit, a școlii Questfield, puteți găsi aici. În acest moment, pe lângă școala primară, Questfield mai cuprinde o creșă și o grădiniță. Pentru mai multe informații și detalii despre înscrieri accesați site-ul Questfield.

Partenerii educaționali Questfield: Coaliția pentru Educație, Restart în Educație, Teach for Romania, Universitatea Alternativă, suntparinte.ro, mamicamea.ro, Bucharest with Kids, noivremparinti.ro, Usborne Publishing, Kidspots, Jolie Ville Kid’s House

Despre Questfield

Questfield este o instituţie de învăţământ autorizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării Științifice din România, ce implementează un concept educațional propriu, pornind de la modelul programei britanice. Abordarea educațională holistică integrează metode creative de predare prin care se subliniază atât aspectul formator și performant al actului de învățare, cât și preocuparea pentru dezvoltarea personală, emoțională și socială a fiecărui copil. Questfield cuprinde o creșă, o grădiniţă, o şcoală de vară şi, acum, o şcoală primară cu intenția de a continua acest proiect până la nivel gimnazial și liceal.
Acesta este un proiect care s-a dezvoltat în perioada 2003–2016 datorită expertizei în domeniul educaţiei a fondatoarei Fabiola Hosu, a motivării şi implicării profesorilor săi transformaţionali şi a echipei sale entuziaste, devenind în scurt timp un model de succes, un punct de referinţă în domeniul educaţiei private.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here