Tabăra din Calais: deputații cer soluții pentru migranți, șoferi de camioane şi populația locală

0
1804
Situația din şi din jurul orașului-port Calais este inacceptabilă pentru toate părțile: migranţii şi solicitanţii de azil care trăiesc în tabere improvizate, şoferii de camion care traversează Canalul Mânecii către insulele britanice şi populaţia locală. Aceasta este poziţia exprimată de către deputaţi în cadrul unei dezbateri care a avut loc marţi. Majoritatea au cerut Comisiei Europene, Franţei şi Marii Britanii să coopereze în vederea găsirii unei soluţii pe termen lung.
Mulţi dintre vorbitori au evidenţiat condiţiile groaznice din tabăra cunoscută sub numele de „jungla” şi şi-au exprimat în special îngrijorarea în privinţa numărului mare de minori neînsoţiţi din zona respectivă şi riscurile la care aceştia sunt expuşi.

„Suntem conștienți de această situaţie” i-a asigurat pe deputaţi comisarul Dimitris Avramopoulos, declarând că obiectivele sale sunt să asigure funcţionarea în parametri normali a frontierelor, să imbunătăţească procesul de gestionare a fluxului de migranţi şi să asigure condiţii de viaţă mai bune pentru migranţi şi solicitanţi de azil.

Comisarul Avramopoulos a salutat planul guvernului francez de a desfiinţa „jungla” până la finalul anului şi a încurajat autorităţile franceze şi britanice să îşi coordoneze activităţile personalului de frontieră şi securitate, în vederea decongestionării traficului şi garantării securităţii în zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here