Blue Air va conecta Oradea cu Bucuresti si Torino

0
1512

Blue Air, cea mai mare companie aeriana romaneasca, isi dezvolta operatiunile prin deschiderea zborurilor directe din Oradea catre Bucuresti, incepand cu 15 decembrie 2016, si catre Torino din 26 martie 2017. Zborurile catre capitala Romaniei se vor opera cu patru frecvente saptamanale, in zilele de luni, miercuri, vineri si duminica. In plus, oradenii vor beneficia de conexiuni rapide din Bucuresti catre Iasi.

Torino, important centru cultural si de afaceri din nordul Italiei, va fi legat de Oradea cu doua frecvente saptamanale, in zilele de joi si duminica. Aceasta ruta va facilita conexiuni catre alte trei destinatii operate de Blue Air in Italia, si anume Roma, Catania si Napoli.

Astfel, Blue Air va opera trei rute din Oradea, zborurile deja anuntate catre Constanta vor fi disponibile din 15 iunie 2017.

Tudor Constantinescu, Director Comercial Blue Air: „Ne bucuram enorm sa ne extindem portofoliul de rute, prin anuntarea zborurilor directe din Oradea catre bazele noastre operationale din Bucuresti si Torino. Pasagerii oradeni se vor bucura si de conexiuni rapide catre Iasi, Roma, Catania si Napoli. Dezvoltarea Blue Air la Oradea este in concordanta cu intentiile noastre de a stimula turismul din judetul Bihor.”

Sandor Pasztor, Presedinte, Consiliul Judetean Bihor: „Multumesc Blue Air pentru faptul ca a raspuns atat de prompt la cerintele noastre. Am speranta si cred ca Blue Air va deveni un brand cunoscut in aceasta regiune a tarii, avand in vedere calitatea serviciilor si preturile practicate. Va asiguram de tot spriinul Consiliului Judetean Bihor in promovarea acestor noi rute.”

Marius Bodea, Presedintele C.A. Aeroport International Iasi: „Colaborarea Aeroportului Iasi cu partenerul nostru Blue Air incepe sa se concretizeze in multe optiuni de zbor pe plan intern. O legatura a Iasului cu inca un oras important din Vestul tarii – Oradea, reprezinta garantia ca lucrurile

merg in directia corecta. Sunt convins ca dupa aceasta perioada de testare a gradului de incarcare, nu va trece multa vreme pana cand vom putea opera si o cursa directa Iasi-Oradea, cu atat mai mult cu cat cele doua regiuni nu sunt legate printr-o cale rutiera adecvata.”

Blue Air inregistreaza anul acesta cresteri semnificative, atat in privinta numarului de pasageri transportati, cat si al numarului de avioane care alcatuiesc flota. Compania estimeaza o crestere de 50% a traficului fata de anul precedent, la un total de 3,2 milioane de pasageri in 2016.

Pasagerii Blue Air vor putea calatori in conditii optime pe noile rute din Oradea catre Bucuresti si Torino, beneficiind de siguranta, confort sporit si tarife incepand de la 89.99 lei (pret pe segment de zbor, taxe incluse, locuri limitate). Tarifele includ gratuit 1 bagaj de mana in limita a 10 kg, iar pe rutele interne oferim un snack gratuit pe timpul zborului si 1 bagaj de cala in limita a 32 kg. Rezervarile se pot face pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la agentiile partenere.

Despre Blue Air:

Blue Air si-a inceput activitatea acum aproape 12 ani, in prezent operand peste 80 de rute in Belgia, Cipru, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Romania, Suedia si Spania. Compania are 8 baze operationale, in Bucuresti, Bacau, Cluj-Napoca (din 30.10.2016), Constanta (din 27.04.2017), Iasi, Larnaca, Liverpool (din 26.03.2017) si Torino.

Blue Air a primit certificarea IATA Operational Safety Audit (IOSA) din partea International Air Transport Association (IATA) pentru standarde exceptionale de operare si este membru cu drepturi depline IATA.

Blue Air opereaza o flota de aeronave Boeing 737, avand interioare moderne cu scaune Recaro, ce ofera pasagerilor o experienta imbunatatita si confortabila pe timpul zborului.

Rute Blue Air:

  • din Bucuresti: Barcelona, Birmingham, Bologna, Bordeaux, Bruxelles, Castellon, Catania, Cluj-Napoca, Copenhaga, Koln Bonn, Florenta, Dublin, Glasgow, Hamburg, Iasi, Larnaca, Liverpool, Lisabona, Londra, Lyon, Madrid, Malaga, Milano Bergamo, Milano Linate, Napoli, Nisa, Oradea, Paris, Roma, Stockholm, Stuttgart, Tel Aviv, Torino, Valencia

  • din Bacau: Bologna, Bruxelles, Catania, Dublin, Liverpool, Londra, Madrid, Milano Bergamo, Roma, Torino

  • din Cluj-Napoca: Birmingham, Bucuresti, Constanta, Dublin, Hamburg, Iasi, Larnaca, Liverpool, Londra, Nisa, Timisoara

  • din Constanta: Atena, Cluj-Napoca, Iasi, Milano Bergamo, Oradea, Paris, Roma, Timisoara

  • din Iasi: Barcelona, Berlin, Bruxelles, Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Koln Bonn, Londra, Paris, Roma, Timisoara, Valencia

  • din Larnaca: Atena, Birmingham, Bucuresti, Cluj-Napoca, Londra, Salonic

  • din Liverpool: Alicante, Hamburg, Milano Bergamo, Roma

  • din Oradea: Bucuresti, Torino

  • din Sibiu: Stuttgart

  • din Torino: Alghero, Bacau, Berlin, Bucuresti, Bari, Catania, Ibiza, Lamezia Terme, Londra, Madrid, Napoli, Oradea, Palma de Mallorca, Pescara, Roma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here