Premiile în Comerțul Electronic Românesc vor fi decernate pe 16 noiembrie

0
1279

Câștigătorii anului în comerțul electronic românesc vor fi desemnați în cadrul celei de a 11-a ediții anuale a Galei Premiilor eCommerce – festivitate care va avea loc pe 16 noiembrie 2016, la București. Nu mai puțin de 90 de magazine online își dispută titlul „Magazinul Anului în E-Commerce”, în urma Competiției GPeC desfășurate în perioada aprilie – octombrie.

Competiția Magazinelor Online GPeC este cea mai complexă competiție din online-ul românesc, fiecare comerciant înscris fiind analizat prin peste 120 de criterii de evaluare și în două etape de jurizare – la momente diferite de timp – pentru a observa evoluția lui pe parcursul competiției. Scopul competiției este, de 11 ani de la înființare, de a contribui la creșterea calității serviciilor magazinelor online în raport cu clientul final și la profesionalizarea industriei de e-commerce.

Peste 100 de magazine online și-au exprimat intenția de participare în Competiția GPeC anul acesta, însă doar 90 au întrunit și respectat criteriile de preselecție GPeC. Lista comercianților acceptați în competiție poate fi consultată pe website-ul GPeC.

„Din păcate pentru întreaga piață, încă mai sunt magazine care aleg să nu publice pe site informațiile complete de contact, așa cum cere legislația în vigoare… sau magazine care cumpără baze de date de adrese de e-mail și se promovează făcând spam… ori așa-zisele magazine de la care nu poți comanda decât telefonic… Pe toate le-am eliminat din Competiția GPeC și am rămas cu 90 de comercianți responsabili, care își doresc să fie transparenți cu clienții și să crească sănătos, alături de industrie. Ei merită toate aplauzele!”, spune Andrei Radu, Founder & CEO GPeC.

Până pe 26 octombrie, cele 90 de magazine online se află în etapa finală de jurizare. Prima etapă s-a încheiat în iulie anul acesta, iar de atunci magazinele au avut timp să remedieze problemele semnalate de Juriul GPeC în urma acesteia, pentru a intra mai bine pregătite în etapa finală.

Juriul Competiției GPeC 2016 este format din nu mai puțin de 23 de specialiști în e-commerce și marketing online, cu o experiență incontestabilă în domeniu: Adrian Ichim (Advanced Ideas), Adrian Pintilie (Extended), Alexandru David (Creadiv), Alexandru Lăpușan (Zitec), Anabela Luca (Ad Lemonade), Andreea Moisa (Beans United), Andrei Avădanei (DefCamp), Bianca Dăncilă (GripAds), Bogdan Manolea (Trusted.ro), Cătălin Emilian (RTB House), Cosmin Dărăban (Silkweb), Cosmin Năstasă (Edge), Cristian Ignat (Canopy), Dan Vîrtopeanu (Breeze Mobile), Daniel Ene, Doina Vîlceanu (ContentSpeed), Dorin Boerescu (2Performant), Eugen Potlog (Conversion), Horia Neagu, Lucia Ciucă (Quantum Data Science), Mihai Vînătoru (DWF), Răzvan Acsente (OLX), Răzvan Gavrilaș (cognitiveSEO).

Jurații GPeC au analizat website-urile magazinelor online trecând prin peste 120 de criterii pentru fiecare site și analizând cele mai importante aspecte care contribuie la succesul unui business online – de la usability, design, SEO, securitate, adaptarea la device-uri mobile și aspecte juridice până la calitatea serviciilor magazinelor online, plasând inclusiv comenzi de mystery shopping.

Magazinele care obțin cele mai bune punctaje în urma celor două etape de evaluare vor fi desemnate câștigătoare în cadrul Galei Premiilor eCommerce care se va desfășura în seara de 16 noiembrie și al cărei amfitrion va fi vedeta Pro TV, George Buhnici.

Pe lângă premiile acordate magazinelor online, vor fi răsplătite performanțele celor mai importante companii din domeniu – furnizorii de soluții și servicii e-commerce, în baza votului consultativ cu Comunitatea GPeC.

A 11-a ediție anuală a Galei Premiilor eCommerce face parte din evenimentul GPeC Summit care va avea loc în zilele de 15 și 16 noiembrie la București și va reuni unii dintre cei mai buni specialiști internaționali și români în e-commerce și digital marketing.

Invitatul special al GPeC Summit este Bryan Eisenberg care va susține evenimentul special “GPeC All Day Bryan” pe 16 noiembrie – o zi întreagă cu omul-cheie care a contribuit la creșeterea vânzărilor gigantului Amazon.com.

Biletele de acces la GPeC Summit & Gala Premiilor eCommerce sunt puse în vânzare pe website-ul organizatorilor, iar până pe 27 octombrie 2016 (inclusiv) doritorii au parte de prețuri semnificativ reduse prin intermediul Ofertei Early-Bird. Mai multe detalii despre speakerii anunțați și înscrieri, pe website-ul GPeC: www.gpec.ro/gpec-summit-noiembrie/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here