PE: Supravegherea democrației, statului de drept, drepturilor fundamentale în UE

0
2336

Comisia Europeană ar trebui să creeze un mecanism UE obligatoriu de monitorizare și raportare anuală a situației democrației, statutului de drept și drepturilor fundamentale în statele membre, eliminând abordarea actuală care se concentrează doar pe rezolvarea crizelor, spun deputații în rezoluția adoptată marți. Acest mecanism ar trebui să includă standarde obiective și să stabilească o abordare graduală pentru remedierea încălcărilor, mai spun ei.

 

Am oferit Uniunii Europene instrumentele pentru toate celelalte politici publice – competiție, cooperare în domeniul justiției și poliției, afaceri externe (…), dar valorile noastre principale nu sunt protejate de instrumente suficient de puternice pentru a le asigura respectarea în toată Uniunea Europeană”, a spus raportorul Parlamentului Sophie in’t Veld (ALDE, NL) în dezbaterea dinaintea votului în care inițiativa sa legislativă a fost adoptată cu 475 de voturi la 171 și 39 de abțineri.

 

Noul mecanism ar trebui să asigure respectarea de către toate statele membre UE a valorilor din tratatele UE și să fixeze criterii clare, bazate pe fapte și apolitice pentru evaluarea situației democrației, statului de drept și drepturilor fundamentale (DRF), în mod sistematic și echitabil, se arată în text.

 

Propunerea Parlamentului pentru un mecanism UE privind DRF are ca obiectiv încorporarea instrumentelor DRF existente într-un singur instrument și asigurarea unei utilizări depline. Un alt obiectiv este eliminarea diferențelor dintre monitorizarea DFR în statele candidate și lipsa unor instrumente efective în statele care au devenit deja membre. Acest mecanism ar putea oferi și prilejul unor dezbateri regulate pe tema DFR în instituțiile UE și în parlamentele naționale.

 

Ce urmează

 

Parlamentul cere Comisiei să prezinte o propunere până la sfârșitul anului 2016 pentru un Pact UE pentru Democrație, Stat de drept și Drepturi Fundamentale sub forma unui acord interinstituționale care să alinieze și să completeze mecanismele existente. Comisia va trebui să ofere un răspuns argumentat cererii Parlamentului.

 

 

Nota pentru editori – cum ar funcționa

 

În fiecare an, un grup de experți independenți va elabora o tabelă de punctaj privind situația DRF în statele membre, inclusiv recomandări specifice pentru fiecare stat membru, pe baza unor indicatori cum ar fi separarea puterilor, libertatea și pluralismul media, accesul la justiție. Pentru fiecare criteriu, fiecare stat membru va primi un punctaj care va arăta dacă situația este satisfăcătoare (verde), considerată riscantă (galben) sau au fost observate încălcări (roșu).

 

Tabela de punctaj va reprezenta punctul de plecare pentru orice acțiuni ale Comisiei și va oferi posibilitatea unei abordări clare și progresive, de la deschiderea dialogului cu statul membru până la invocarea articolului 7(1) din Tratat, pentru a oferi avertizări timpurii înainte de a avea loc o încălcare serioasă, ultimul pas fiind activarea articolului 7 din Tratat, conform căruia poate fi suspendat dreptul de vot al unui stat în Consiliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here