AGERPRES și KMG International lansează proiectul editorial 160 ani de rafinare

0
1554

Agenția Națională de Presă AGERPRES va derula, în perioada 22 noiembrie – 16 decembrie, în parteneriat cu KMG International, proiectul editorial intitulat „160 ani de rafinare”.

Proiectul se desfășoară în contextul în care, anul viitor, în România se împlinesc 160 de ani de când s-a procesat pentru prima dată petrol în rafinăria de la Râfov, de lângă Ploieşti, care a fost şi prima rafinărie din lume, fondată în anul 1857 de fraţii Teodor şi Marin Mehedinţeanu.

Astfel, vor fi difuzate pe fluxul Știri Economice şi pe site-ul public www.agerpres.ro, materiale jurnalistice, știri, interviuri, reportaje și documentare, care vor aborda, printre altele, subiecte privind istoricul rafinării în România, strategiile companiilor petroliere în sectorul de rafinare, problemele de mediu. De asemenea, se vor difuza materiale și despre principalele rafinării din țară.

Despre cum a ajuns Bucureştiul cel dintâi oraş din lume iluminat în întregime cu ţiţei distilat, aflați în primul material din secțiune, care poate fi accesat la linkul: http://www.agerpres.ro/160aniderafinare.

De asemenea, în materialele viitoare, precum și în interviul acordat AGERPRES de Dan Ovidiu Pintilie, doctor în istoria petrolului, puteți citi despre importanţa sectorului de rafinare în economia ţării din secolul al XX-lea şi despre momentele de cotitură din istorie, în domeniul rafinării.

Despre KMG International

Deținut de compania națională de petrol și gaze din Kazakhstan – KazMunayGas, KMG International desfășoară operațiuni majore în rafinare și petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale în 11 piețe principale. În România, Grupul operează rafinaria Petromidia Năvodari – cea mai mare unitate de profil și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre, rafinăria Vega Ploiești – cea mai veche unitate de profil în funcțiune (1905) și unicul producător de bitum și hexan, divizia de petrochimie – singurul producător de polimeri, dar și o rețea de distribuție a carburanților formată din peste 720 de puncte de alimentare, 6 depozite, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și 3 stații de îmbuteliere GPL. Rafinăria Petromidia reprezintă peste 43% din volumul actual de rafinare a României, având o capacitate de procesare de peste 5 milioane tone de materii prime. Alături de rafinăria Petromidia Navodari – cel mai mare exportator de produse petroliere din România, produsele de nișă realizate la Vega Ploiești ajung în țări precum Ungaria, India, Turcia, Germania, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Italia și Polonia.

Despre AGERPRES

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.

Agenția Națională de Presă AGERPRES

Biroul Comunicare, Branding şi Relații Internaționale

E-mail: [email protected]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here