Municipiul Iaşi va beneficia de 151 de apartamente prin credit ipotecar

0
2145

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a demarat procedura de contractare a 151 de apartamente, care vor fi construite prin programul “Locuințe prin credit ipotecar”, în Str. Smârdan (nr. 8-18) și Str. Fântânilor (nr. 35-51) din municipiul Iași (județul Iași).

În amplasamentul din Strada Smârdan, nr. 8-18, se va construi un bloc cu 72 de apartamente și parcare subterană, cu regim de înălțime S+D+P+6E, format din 2 tronsoane: tronson A (33 apartamente cu 1, 2 și 3 camere) și tronson B (39 apartamente cu 1 și 2 camere), pe  un teren în suprafață de 2.922 mp. Locuințele, cu suprafețe utile cuprinse între 39,20 mp și 82,00 mp, au prețuri cuprinse între 45.369 şi 114.024 euro (TVA inclus), 14 dintre acestea beneficiind și de locuri de parcare subterane incluse în preț.

Unitățile locative prevăzute în proiect vor fi realizate în termen de 18 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

 

În amplasamentul din Strada Fântânilor, nr. 35-51, se vor construi 3 blocuri, cu regim de înălțime D+P+3E, însumând 79 de apartamente, cu 1, 2 și 3 camere, repartizate astfel:Blocul A – 24 de locuințe (8 garsoniere, 12 apartamente cu 2 camere și 4 apartamente cu 3 camere), 20 de boxe și 8 garaje;

Blocul B –  24 de locuințe (8 garsoniere, 12 apartamente cu 2 camere și 4 apartamente cu 3 camere), 20 de boxe și 8 garaje;

Blocul C – 31 de locuințe (16 garsoniere și 12 apartamente cu 2 camere), 20 de boxe;

Locuințele au suprafețe utile cuprinse între 40,35 mp și 85,10 mp, iar prețurile încep de la 57.263 euro și ajung la 150.131 euro (TVA inclus), unele dintre unitățile locative beneficiind de garaje cu 1 sau 2 locuri de parcare, precum și de boxe incluse în prețul de vânzare.

Apartamentele prevăzute în acest proiect vor fi realizate în termen de 17 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Viabilizarea terenului pe care se vor construi locuinţele (reţelele de utilităţi, drumul de acces, spaţiile verzi şi iluminatul public) va fi asigurată de Primăria Municipiului Iași, din fonduri proprii. Terenul aferent locuințelor se transmite în folosința gratuită Agenției Naționale pentru Locuințe de către Consiliul Local al Municipiului Iași, pe durata executării construcțiilor de locuințe. Ulterior predării locuințelor către beneficiari, autoritatea publică locală va stabili modul de exploatare a terenului.

* * *

Pentru a putea achiziţiona o locuinţă prin acest program, solicitantul are nevoie de finanţare, reprezentată de un avans (depus de acesta) şi de un credit ipotecar, contractat de la băncile partenere în program. Băncile finanțatoare pentru acest proiect sunt:

    BRD Groupe Societe GeneralePiraeus BankCEC Bank

 

Detalii privind proiectul, termenele şi procedurile de achiziţionare a unei locuinţe în municipiul Iași pot fi furnizate de:

    reprezentantul ANL  din municipiul Iași, doamna Mihaela Savin (tel. 0730 591 044);Biroul Relaţii cu Publicul al ANL (telefon 021.320.61.22, de luni-până joi, în intervalul orar 08:00-16:30; sau vineri, între orele 08.00-16.00; site-ul www.anl.ro.).

 

Pentru a se înscrie, în vederea achiziţionării unei locuinţe construite prin programul derulat de ANL  “Locuinţe prin credit ipotecar”, solicitantul trebuie să parcurgă următoarele etape:

Înscrierea în baza de date a ANL, care se poate face online, accesând link-ul http://www.anl.ro/ro/cerereinscriere/ sau  prin completarea şi transmiterea unui  formular obţinut de la oficiile poştale la sediul ANL din Bd. Unirii nr. 61, bloc F3, sector 3, Bucureşti, cu confirmare de primire.Completarea unei cereri, transmisă la adresa  de e-mail  [email protected] sau prin poştă, la sediul ANL, în care acesta îşi exprimă opţiunea pentru achiziţionarea unei locuinţe în amplasamentul din Strada Smârdan sau din Strada Fântânilor, municipiul Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here