Champion® lansează noua gamă de bobine de aprindere Gama de bobine completează oferta Champion de produse de aprindere, furnizând acoperire completă pentru motoarele diesel şi pe benzină

0
1240

Federal-Mogul Motorparts, divizie a Federal-Mogul Holdings Corporation, a anunţat lansarea gamei sale de bobine de aprindere Champion®, care îmbunătăţeşte oferta de piese de aprindere a brandului. 74 de referinţe de produse noi vor fi lansate în luna mai 2017, incluzând bobine de aprindere directă (pencil type), bobine de aprindere tip conector (plug-top) şi module de bobine de aprindere, acestea fiind apoi urmate de o nouă extindere ce va oferi o gamă completă de sisteme de aprindere de calitate OE.

Lansarea acestei game de bobine confirmă poziţia de lider pe piaţa sistemelor de aprindere a brandului Champion; suntem încântaţi să putem oferi o soluție completă pentru toate solicitările de piese de aprindere aftermarket,” declară Bert De Haes, Group Product Manager, Sisteme de Aprindere, EMEA, Federal-Mogul Motorparts. “Toate gamele noi respectă angajamentul de calitate OE al brandului Champion, cele mai noi bobine de aprindere aftermarket beneficiind de cercetare, dezvoltare şi producţie în unităţile noastre globale. Rezultatul testărilor şi procesului de validare aprofundat este un produs demonstrat ca fiind durabil și potrivit pentru toate necesităţile în materie de aprindere şi capabil să funcţioneze conform nevoilor sistemelor de aprindere moderne.”

Gama Champion de bobine de aprindere pentru autoturisme și vehicule comerciale uşoare completează gamele existente de bujii de aprindere, cabluri, bujii incandescente şi unităţi de control, asigurând satisfacerea tuturor nevoilor de produse de aprindere. Bobinele Champion sunt rezistente la temperaturi ridicate şi realizate din materiale de înaltă calitate pentru un raport optim greutate-volum, fiind disponibile cu sau fără modulul electronic, în funcţie de aplicație.

Gama include bobine de aprindere tip conector (plug-top) care sunt disponibile cu sau fără bujie de aprindere cu funcția de suprimare a interferenţelor şi modul electronic, şi module de bobine de aprindere care sunt disponibile pentru tehnologia cu scânteie dublă sau simplă. Prin brandul său Champion, Federal-Mogul este furnizor OE de produse auto de aprindere, incluzând bujii de aprindere, bobine de aprindere, bujii incandescente şi unităţi de control. Produsele sale aftermarket îndeplinesc aceleaşi cerinţe ca şi piesele originale utilizate de unii dintre cei mai cunoscuţi producători de vehicule din lume.

Mai multe informaţii despre gama Champion de bobine de aprindere pot fi găsite la adresa www.championautoparts.eu, alături de detalii suplimentare şi anunţuri referitoare la oferta completă de piese de aprindere, ştergătoare de parbriz, filtre şi sisteme de iluminare ale brandului.

Despre Federal-Mogul

Federal-Mogul Holdings LLC este un furnizor global de top de produse şi servicii destinate producătorilor auto şi operatorilor de service pentru vehicule şi echipamente de pe piaţa automobilelor, vehiculelor comerciale uşoare, medii şi grele, navale, feroviare şi aerospaţiale, precum şi de pe piaţa energetică şi industrială. Produsele şi serviciile companiei contribuie la reducerea consumului de combustibil, a emisiilor de CO2, şi îmbunătăţesc siguranţa vehiculelor.

Federal-Mogul cuprinde două departamente comerciale independente, conduse fiecare de către un director general executiv, aflat în subordinea consiliului de administraţie al Federal-Mogul.

Divizia Federal-Mogul Motorparts vinde şi distribuie un portofoliu larg de produse prin intermediul a peste 20 dintre cele mai recunoscute mărci de pe piaţa globală auto din segmentul aftermarket, deservind în acelaşi timp echipamente originale către producătorii de vehicule. Mărcile aftermarket ale companiei includ ştergătoarele ANCO®; piesele și fluidele auto premium calitate OE Beck/Arnley®; sistemele de aprindere BERU®*, sistemele de iluminare, bujiile, ştergătoarele şi filtrele Champion®, filtrele Interfil® , produsele pentru motoare AE®, Fel-Pro®, FP Diesel®, Goetze®, Glyco®, Nüral®, Payen® şi Sealed Power® , piesele de direcţie şi suspensie MOOG® şi produsele pentru frânare şi iluminare Ferodo®, Wagner® şi JURID®.

Divizia Federal-Mogul Powertrain proiectează şi produce componente originale pentru sisteme de propulsie şi produse de protecţie a sistemelor pentru autoturisme, autovehicule grele, aplicaţii industriale şi de transport.

Federal-Mogul a fost înfiinţată la Detroit în anul 1899 şi are sediul central în Southfield, Michigan. Compania are aproximativ 50.000 de angajaţi în 34 de țări. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.FMMotorparts.com.

*BERU este marcă comercială înregistrată a BorgWarner Ludwigsburg GmbH

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here