Filatelia este gata să întâmpine cea de-a şasea Jamboree Naţională a cercetaşilor români

0
1821

Tinerii de astăzi au șansa de a învăța să trăiască în mod real valori autentice precum loialitatea, încrederea, prietenia, patriotismul, empatia, simțul datoriei urmând activități precum cele desfășurate de Organizația Națională Cercetașii României, sub înaltul patronaj al Președintelui României.

Romfilatelia introduce în circulație emisiunea cu titlul “A şasea Jamboree Naţională a cercetaşilor români”, disponibilă începând de vineri, 4 august 2017, în rețeaua proprie de magazine din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, precum şi în magazinul online http://romfilatelia.ro/store/.

www.romfilatelia.ro

www.romfilatelia.ro

Tematica cercetășiei este una cu tradiție pentru marca poștală românească, fiind pentru a patra oară când acestui subiect îi este dedicată o emisiune filatelică.

Ediția din acest an, RoJAM 2.0 17, are loc în perioada 4 – 15 august 2017 în comuna Cristian, din judeţul Braşov. Cercetaşii îşi vor construi timp de zece zile propria aşezare în mijlocul naturii, unde vor învăţa unii de la alţii cum să trăiască armonios împreună şi să construiască o Lume mai Bună.

Emisiunea filatelică este alcătuită din patru timbre care înfăţişează diferite aspecte ale vieții unui cercetaș, dar și reprezentarea grafică a cadrului în care se va derula tabăra educaţională.

Timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei reprezintă turnul biserici fortificate din comuna Cristian. Locul de desfăşurare al evenimentului și împrejurările sale vor rămâne în amintirile celor 1800 de tineri care vor participa la această întâlnire internațională.

Timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei simbolizează cercetăşia ca o mişcare globală, ce numără în prezent peste 40 de milioane membri activi în 224 de ţări şi teritorii, fiind cea mai mare mişcare educaţională de tineret din lume. În imagine se pot vedea corturi ale cercetaşilor din diferite ţări, participante la o Jamboree Internaţională.

Timbrul cu valoarea nominală de 8 lei surprinde o imagine simbolică pentru cercetăşie, în care tinerii stau în jurul focului. Între cercetăşie şi natură există o adevărată simbioză, care s-a dezvoltat de-a lungul anilor, cercetaşul găsind în ea adăpost, hrană, posibilităţi de antrenament şi dezvoltare personală, natura găsind la rândul ei în cercetaş un adevărat prieten şi ocrotitor, care ştie să o respecte. “Creăm o lume mai bună” este misiunea cercetăşiei în lume.

Timbrul cu valoarea nominală de 15 lei reflectă salutul cercetăşesc. Cele trei degete ridicate semnifică cele trei principii ale mişcării cercetăşeşti: datoria faţă de sine, faţă de aproape şi faţă de Dumnezeu în timp ce degetul cel mare aşezat peste cel mic semnifică faptul cel mare îl ajută pe cel mic. Gata Oricând! sau Be Prepared!, îndemn ce provine de la Lordul Baden Powell, fondatorul cercetăşiei, este deviza cercetăşiei.

Misiunea Cercetăşiei în societatea românească este de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori clare, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca indivizi şi joacă un rol constructiv în societate.

Ștampila prima zi a emisiunii se găsește în incinta Oficiului Poștal 1, Brașov, situat pe strada Nicolae Ioarga, numărul 1.

Emisiunea este completată de un plic prima zi și ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vignietă.

Romfilatelia mulţumeşte Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” pentru sprijinul documentar acordat și domnului Radu Stinghe pentru machetele acestei emisiuni de mărci poștale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here