Zece fraze de evitat la prima întâlnire

0
1489

 

Eşti la prima întâlnire cu potenţiala nouă iubire a vieţii tale. Începi foarte încrezătoare, însă în conversaţie apare întrebarea: „Şi, unde locuieşti?”. Ştiind că dormi seară de seară în acelaşi pat din casa părinţilor, te întrebi dacă adevărul este cea mai bună variantă. Ei bine, nu.

„Încă locuiesc cu părinţii” este genul de frază tipică de evitat la prima întâlnire, potrivit linternaute.com.

Fetele care au până în 20 de ani pot încă să-şi permită să spună asta, însă dacă poţi încearcă să deviezi conversaţia către un alt subiect. Problema nu este că încă locuieşti cu părinţii, ci imaginea pe care o poate releva acest lucru. Poate ai motivele tale – eşti în căutarea unui apartament, ai vrut să fii aproape de părinţi -, însă rişti să pari o biată fată care locuieşte cu părinţii ca să scape de singurătate şi responsabilităţi.

El te-a invitat într-un restaurant micuţ italienesc, rafinat. Face conversaţie fără să se forţeze şi găseşte interesant ceea ce spui. La sfârşitul serii, el se oferă să te conducă, lucru pe care îl accepţi. La uşă te întreabă dacă poate să intre să bea ceva. În niciun caz nu-i spune franc că încă locuieşti cu fostul iubit, deşi lucrurile sunt clare între voi. Răspunde simplu este: „Nu din prima seară”, căruia îi poţi alătura un zâmbet drăgălaş. Nu folosi motivul migrenei, dar găseşte un pretext, cum ar fi o reuniune importantă sau o prietenă care doarme câteva nopţi la tine pe canapea, pentru a evita ca el să afle că pe canapea doarme fostul.

Evită cuvântul „fost” la prima întâlnire şi adjectivele de orice fel la adresa acestuia. Cel mai bine este să eviţi subiectul cu totul, la prima întâlnire, mărturisirile despre poveştile amoroase trebuie lăsate pe mai târziu.

Chiar dacă aţi petrecut o seară minunată, evită să-l întrebi ce zodie este. Bărbaţii sunt, de obicei, mai cu picioarele pe pământ decât femeile. Şi dacă ele pot accepta anumite excentricităţi din partea bărbaţilor pe care îi consideră atrăgători, un bărbat este mai rar tolerant. Deci evită întrebările despre ora naşterii pentru a-i face harta astrală.

Unul dintre cei mai buni prieteni ţi-a aranjat o întâlnire cu unul dintre colegii săi. Şi nu regreţi, a trecut o oră şi nu te-ai plictisit deloc. Este simpatic şi răspunde criteriilor fizice. La un moment dat, el îşi scoate vesta şi simţi un parfum. Mirosul îţi aminteşte de ceva… este chiar parfumul fostului. Îl recunoşti imediat, pentru că tu i l-ai ales. Nu-i vorbi însă de acest lucru, subiectele legate de fostul iubit sunt tabu la prima întâlnire şi dacă vrei să-i spui că au ceva în comun, ar fi indicat să uiţi repede această idee.

La începutul cinei, el te-a întrebat despre familie şi slujbă. Nu este în regulă să-i povesteşti că ţi-ai dat demisia pentru că şeful flirta cu tine. Iar tu ai vrea să-l întrebi dacă, de exemplu, vrea copii, îi plac

vacanţele la mare sau la munte, dacă vrea o casă la ţară etc. Însă la prima întâlnire trebuie evitate astfel de întrebări. Prima întâlnire este bună pentru a vă cunoaşte, dar nu pentru a afla tot. Nu te lansa în întrebări prea intime despre viitor. Întrebările despre trecut sunt acceptabile, însă cu limite. Profită doar de prezent, dacă nu, riscaţi să fie ultima întâlnire.

Cina se anunţă a fi magică. Un taxi vă duce însă într-un restaurant în al cărui meniu se regăsesc preparate cu diverse feluri de carne. În meniu găseşti denumiri care îţi provoacă disconfort. Alege mai bine o porţie de paste fără carne sau o salată vegetariană şi spune-i că nu prea îţi este foame. Aşa va înţelege că eşti vegetariană, dar că nu te deranjează că alţi oameni mănâncă friptură.

L-ai cunoscut la cursurile de limba engleză. În seara asta te-a invitat la un suc, după ore. Ai acceptat încântată. Cina este plăcută, râdeţi şi se pare că este sensibil la farmecele tale. Şi, surprinzător, pune întrebarea: „Cum este posibil ca o fată ca tine să fie singură?”. Pare atât de sincer şi ai vrea să-i spui cât ai suferit şi că nu ai întâlnit încă bărbatul potrivit. Însă nu răspunde la această întrebare, evită să te plângi.

De reţinut:

Nu spune „Încă locuiesc cu părinţii”, ci „Caut un apartament în care să mă mut”.
Nu spune „Împart chiria cu fostul”, ci „O prietenă stă o perioadă la mine”.
Nu întreba „Ce zodie eşti?”, ci „Când este ziua ta?”.
Nu spune „Fostul meu se dădea cu acelaşi parfum ca tine”, ci „Miroşi bine, ce parfum este?”.
Nu îl întreba „Câţi copii vrei?”, ci „Eu am doi nepoţi, tu?”.
Nu îi spune „Sunt vegetariană”, ci „Nu mulţumesc, îmi voi comanda o salată”.
Nu spune „Nu am avut noroc în dragoste”, ci „Sunt mai sensibilă”.
Nu îl întreba „Cât câştigi?”, ci „Cu ce te ocupi?”.
Nu spune „Nu ştiu cum poţi să te înţelegi cu el”, ci „Du-te singur cu el, eu sunt cam obosită”.
Nu spune „Se pare că sunt temperamentală”, ci „Ştiu că am caracter”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here