Vesti bune despre insolventa!

0
1453

CITR: De la 1 ianuarie 2018, românii aflați în incapacitate de plată s-ar putea proteja de executarea silită. Însă nu au cui să adreseze dosarul de insolvență

București, 8 ianuarie 2018 – Legea insolvenței persoanelor fizice, amânată deja de trei ori, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2018, dar nu poate fi aplicată din cauza unor blocaje procedurale. Cele mai importante probleme sunt, în opinia CITR, faptul că nu s-au constituit comisiile de insolvență la nivel local, unde ar trebui să fie depuse dosarele de insolvență, și că nu s-a publicat Lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice, adică specialiștii autorizați să se ocupe de acest tip de procedură.

 

Vorbim despre o lege extrem de importantă pentru sănătatea fluxului economic și pentru protecția socială, care în România vine târziu și care, mai grav, este inaplicabilă. Și dacă am avea astăzi comisiile locale înființate, ar mai fi nevoie de cel puțin câteva luni pentru definitivarea logisticii de lucru, pentru informarea cetățenilor cu privire la procedură, precum și pentru definitivarea listei de specialiști care vor fi desemnați de comisii să administreze procedura pentru persoane fizice. Vorbim deja de peste doi ani despre lupul care vine la oi, iar evenimentul ne-a prins tot nepregătiți. Tot ce mai putem face până când legea va deveni funcțională, este să depunem un efort comun de informare pentru debitorii neavizați, persoane fizice, apreciază Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR, parte a CITR Group.

 

Printre principalele beneficii pe care le aduce o astfel de lege în rândul românilor care se confruntă cu probleme financiare se numără: asigurarea unor mecanisme de ștergere sau de reeșalonare în anumite condiții a datoriilor, educația financiară, protecția socială a unor categorii sociale vulnerabile, sau protecția de executare silită.

 

Legea insolvenței personale are deja un istoric de zeci de ani în alte țări (Franța: din anul 1989, Germania: din 1999), chiar și în regiune: în Cehia, care are o populație de două ori mai mică decât a României, legea insolvenței persoanei fizice a intrat în vigoare în 2008, an în care s-au înregistrat peste 5000 de solicitări, din care 1300 au fost proceduri deschise (dosare care s-au calificat pentru procedura de insolvență din totalul de cereri depuse). În anul 2014 numărul de solicitări din Cehia era deja de șapte ori mai mare (35.000 de dosare) față de 2008, iar numărul de proceduri deschise era semnificativ: aprox. 28.000 din cele 35.000, cu o descărcare de datorii (ștergerea datoriilor care nu pot fi plătite în urma procedurii de insolvență) în aproximativ 7% din totalul dosarelor în care a fost deschisă procedura de insolvență.

 

***

Despre CITR

 

CITR, liderul pieței de insolvență din România, a distribuit creditorilor peste 200 de milioane de euro în ultimii trei ani. Cu o experiență de peste 16 ani, societatea a fost fondată cu obiectivul însănătoșirii companiilor în dificultate și a reintegrării acestora în circuitul economic, prin mecanisme inovatoare de reorganizare.

 

CITR e mai aproape de clienți prin cele nouă filiale din toată țara, oferă soluții personalizate prin cei peste 120 de specialiști din echipele pluridisciplinare de caz și susține antreprenorii în dificultate cu expertiză complexă, dobândită în urma gestionării a peste 850 de companii din toate domeniile de business. În plus, gestionează cea mai complexă platformă de vânzări în insolvență, sales.citr.ro.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here