Pegas lansează Ape Rider, cel mai inovator sistem de bike sharing din România fără stații de parcare fizice

0
1728

Atelierele Pegas lansează cel mai inovativ sistem de bike sharing din România, Ape Rider powered by Pegas, un sistem de închiriere de biciclete prin aplicație mobilă și fără stații de parcare predefinite, urmând astfel trendul global de smart bike sharing.

Investiția în Ape Rider se ridică la 3 milioane de euro, care însumează producția de biciclete speciale pentru bike sharing, aplicația de software, sistemul antifurt integrat, costurile cu echipa de proiect și logistica aferentă proiectului Ape Rider.

Evenimentul oficial de lansare a Ape Rider powered by Pegas va avea loc sâmbătă, 12 mai, începând cu ora 10.00, la Berăria H din Parcul Herăstrău. Acolo aducem flota de biciclete Ape Rider pentru a pleca apoi într-un marș organizat spre Piața Universității, iar de acolo traseul este la libera alegere a utilizatorilor. Pentru participarea la marșul oficial de lansare a Ape Rider, oferim un credit inițial de 100 lei direct în aplicația deja downloadată.

“Vorbim despre acest sistem de un an de zile, iar toți partenerii de discuție sunt mai mult decât încântați de inovația pe care o aducem pe piața locală de transport alternativ. Orașele se sufocă din ce în  ce mai tare din cauza traficului, iar ceea ce noi propunem este o alternativă sănătoasă a rezolvării problemei de transport. De altfel, conform definiției de bike sharing, bicicletele pe care le iei în regim de închiriere ar trebui să-ți rezolve ultimul kilometru din traseul dintre punctul A și punctul B, astfel acest sistem de închiriere biciclete pot aparține unui sistem de mobilitate urbană integrată care dacă este bine organizat poate duce la scăderea traficului de mașini, explică Andrei Botescu, co-fondator Atelierele Pegas, programul Ape Rider.

Ape Rider powered by Pegas, este unul dintre cele mai importante proiecte de mobilitate urbană susținute de BCR. Parteneriatul cu Pegas face parte din strategia BCR de a se implica în dezvoltarea conceptelor de orașe inteligente, precum și în sprijinirea antreprenorilor români, așa cum sunt fondatorii Pegas, pe care îi felicităm pentru inițiativă. Astfel de proiecte dau încredere oamenilor că pot folosi mijloace de transport alternative, nepoluante, în sistem sharing și că pot avea o viață mai bună în propriul oraș”, a declarat Ionuț Stanimir, Director de Marketing & Comunicare BCR.

Aplicația Ape Rider este disponibilă în acest moment în Google Play și App Store, iar utilizarea ei este extrem de intuitivă. După instalarea propriu-zisă, este nevoie de înregistrarea utilizatorului cu card bancar, după care se blochează suma de 69 lei pentru eventualele daune, sumă care se restituie în momentul în care se renunță la aplicație. În pasul următor, o hartă a bicicletelor disponibile și a parcărilor virtuale se încarcă pe telefon, așadar e foarte simplu să găsești bicicleta Ape Rider. În acest moment al proiectului, am creat o serie de parcări virtuale Ape Rider unde poți parca bicicleta. Dacă se depășește linia de parcare virtuală, nu se oprește plata. Costurile sunt de 1.9 lei per 30 de minute. Deblocarea bicicletei se face prin scanarea QR codului care se găsește disponibil pe bicicletă, iar încheierea cursei se face prin închiderea manuală a sistemului de securizare aflat la roata din spate. Un alt feature al aplicației este că îți poți rezerva cea mai apropiată bicicletă Ape Rider, blocând astfel împrumutul ei de către altă persoană.

“Ne așteptăm ca până la sfârșitul anului să avem peste 100.000 de utilizatori Ape Rider. Cu siguranță, serviciul de smart bike sharing Ape Rider powered by Pegas va rezolva o problemă majoră de mobilitate urbană, așadar estimăm ca numărul de utilizatori, cel puțin pentru București, să crească rapid, mai ales dacă ne raportăm la numărul de locuitori ai Bucureștiului și la numărul de navetiști (commuters) care fac naveta din zonele limitrofe către centrul orașului,”explică Andrei Botescu.

În acest moment, 2.000 de biciclete vor fi disponibile prin sistemul propus de Ape Rider, în funcție de cerere urmând ca numărul acestora să fie suplimentat pentru București și apoi pentru restul țării. Cele 2.000 de biciclete sunt monitorizate prin GPS, ceea ce înseamnă că în orice moment știm unde se află fizic oricare dintre cele 2.000 de biciclete Ape Rider. De asemenea, toate bicicletele sunt dotate cu senzori de mișcare, principalul atribut al sistemului antifurt.

“Cu privire la monitorizarea și securizarea bicicletelor Ape Rider, noi suntem 100% pozitivi că un serviciu care face bine comunității nu poate fi decât benefic pentru toate părțile, iar experiența celorlalți furnizori de smart bike sharing dockless ne încurajează că acestea sunt bicicletele viitorului și că buna credință primează. Lucrăm deja cu instituțiile statului pentru a avea acest program cât mai eficient posibil și pariem pe tehnologie: monitorizarea în timp real este o unealtă incredibilă care atât teoretic, cât și practic, oferă absolut toate informațiile,” adaugă Andrei Botescu.

Sistemul de dockless bike sharing este o inovație pe piața globală, unde a devenit rapid mijlocul de transport alternativ preferat datorită disponibilității și proximității bicicletelor pentru închiriat, acesta fiind atu-ul principal pentru creșterea organică rapidă a acestui serviciu. Deja sistemul a ajuns și în Europa, iar Bucureștiul se află în primele zece orașe europene care se aliniază la acest trend global dedicat sistemelor alternative de transport, non-invazive pentru orașe și natură.

 

Despre Atelierele Pegas

La șase ani de la relansarea celor mai cunoscute biciclete din anii ’70-’80, Atelierele Pegas au adus publicului 30 noi modele special create pentru toată familia. Până în prezent, peste 30.000 de biciclete din noile colecţii Pegas au ajuns la clienţi din ţară şi din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here