Vodafone România anunță încheierea unui acord cu Telekom Romania pentru servicii wholesale

0
4845

București, 5 iunie 2018 – Vodafone România a încheiat un acord cu Telekom Romania pentru servicii wholesale, pe baza căruia Vodafone va putea lansa servicii de internet fix și TV, folosind rețeaua de fibră optică a Telekom Romania din zonele urbane. Acordul va permite Telekom să își exploateze mai bine infrastructura fixă.

„Acest acord reprezintă un pas înainte în implementarea uneia dintre prioritățile noastre principale, și anume extinderea către gospodării și familii. În plus față de oferta comercială existentă, clienții noștri vor beneficia, după implementarea acordului, de pachete convergente, care vor include servicii mobile, servicii fixe în bandă largă și de televiziune, însoțite de aceeași calitate a serviciilor de care se bucură deja în relația cu noi”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Pe segmentul de clienți persoane fizice, Vodafone România oferă servicii de voce și date mobile, precum și serviciul de streaming video și de muzică 4GTV+. Pe segmentul de persoane juridice, compania s-a remarcat de-a lungul timpului prin inovație în ceea ce privește pachetele convergente de servicii complete fix-mobil, care includ internet, IP VPN și servicii de voce, încă din anul 2000.

Cele două companii vor continua să concureze independent pe piață, fiecare dintre ele urmându-și propriul plan de dezvoltare, în concordanță cu strategiile comerciale și de business autonome.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date și comunicații fixe. Vodafone Group are divizii în 25 de țări, 46 de rețele mobile partenere și operațiuni de broadband fix în 18 țări. La 31 martie 2018, Vodafone Group avea 535,8 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile și 19,7 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix, incluzând India și toți clienții Vodafone din entitățile create în urma unor fuziuni și asocieri. Pentru mai multe informații, accesați www.vodafone.com.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here