Primul laborator de tehnologii cloud, deschis la Universitatea de Vest Timișoara cu sprijinul Microsoft

0
1472

Microsoft lansează în cadrul Universității de Vest din Timișoara primul laborator în cloud din România oferind astfel studenților, profesorilor și cercetătorilor din Universitate acces la resurse computaționale și putere de calcul nelimitate.

 

Timișoara, 5 octombrie: Într-o lume în care accesul la date și capabilitatea de a înțelege, procesa și acționa pe baza lor reprezintă un atu puternic și o prioritate indiferent de domeniu, investiția constantă în crearea și dezvoltarea de tehnologii noi menite să democratizeze aceste procese, precum și în formarea de abilități în rândul studenților, profesorilor și cercetătorilor este esențială.

Proiectul „Cloud-EnabledLaboratory” dezvoltat de Microsoft la Universitatea de Vest din Timișoara vine să completeze această paradigmă prin crearea unui laborator de informatică în cloud ce poate răspunde oricăror nevoi de curriculum sau cercetare. Caracterizat de o infrastructură hardware minimală formată din puncte de acces către resurse cloud, laboratorul poate fi folosit cu succes atât pentru desfășurarea procesului de predare clasic, pentru implementarea de proiecte de cercetare cât și pentru start-up-uri de tehnologie care vor să prototipeze și să dezvolte platforme noi, având acces la cele mai moderne tehnologii.

„Universitatea de Vest e prima universitate din România la care Microsoft implementează acest laborator – tocmai datorită apetitului de modernizare a procesului de predare-învățare și a deschiderii spre inovație în beneficiul studenților și al profesorilor, pe care le-am observat și apreciat de fiecare dată în cadrul parteneriatului nostru cu Universitatea de Vest. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea partenerilor Net Brinel – dedicat mediului universitar din România cu expertiză și echipe specializate de peste 25 de  ani, și Avaelgo, care va sprijini dezvoltarea proiectului prin organizarea de workshop-uri periodice cu profesorii Universității de Vest în vederea diseminării constante a noutățilorîn ceea ce privește tehnologia Cloud Microsoft.” -Marilena Ionașcu, Director Educațiepentru Microsoft Romania.

Utilizatorii laboratorului au acces la infrastructuri virtuale scalabile în funcție de proiectul la care lucrează, de la 1 procesor la putere de calcul de ordinul zecilor de mii de procesoare; pot crea și testa algoritmi de inteligență artificială, machinelearning, pot simula orice mediu de test de pe aproape orice platformă sau sistem de operare, pot stoca și gestiona volume practic nelimitate de date și nu în ultimul rând, pot dezvolta ei însăși noi aplicații și platforme.

Microsoft investește în România și continuă să crească an de an (în prezent, peste 1300 de angajați lucrează pentru Microsoft România), susținându-și angajații să își dezvolte competențe avansate,  care au un impact important în adoptarea locală a noilor tehnologii cloudși care pot contribui la avansul țării în ceea ce privește utilizarea, dar și crearea de soluții complexe cu ajutorultehnologiei de vârf.

„Cele 2 orașe în care Microsoft are prezență în România, respectiv Timișoara și București, reprezintă un element strategic pentru organizația Microsoft Customer Service andSupport, România fiind cel mai mare centru din regiunea EMEA și al 3-lea din lume.

Această creștere nu ar fi fost posibilă fără parteneriatul strâns cu mediul academic și fără o atitudine constant pozitivăa celor de la Universitatea de Vest Timișoara, care reprezintă pentru noi un adevărat exemplu de încredere . Alături de cadrele didactice de la UVT, lucrăm la diversificarea conținutului programei de predare, oferim instrumente esențiale pentru viitorul tinerilor,facilitând accesul la tehnologie și informații de ultimă oră pentru generațiile actuale de studenți” – Daniela Fălcușan, Microsoft Timișoara Site Manager

„Parteneriatul cu Microsoft se materializează printr-un nou proiect comun. Facem tot posibilul să ținem pasul cu schimbările în tehnologie, iar cea mai bună metodă este să lucrăm împreună cu marile nume din domeniu. Potrivit unor statistici, până în anul 2030 s-ar putea ca 80% din actualele meserii să nu mai existe, apărând altele noi. Tocmai de aceea, depunem eforturi în a pregăti tinerii pentru meseriile viitorului. Le oferim un bagaj bogat de competențe, care să le fie de folos pe o piață a muncii extrem de schimbătoare” – Prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea, Rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Sistemul este construit pe un concept „on-demand”, în care utilizatorii își pot crea și singuri infrastructura necesară, evitând timpii de așteptare și întregul proces de achiziție presupus de crearea unei soluții tradiționale(cum ar fi undatacenter); mai mult, fiind vorba de instrumente cloud, eficiența economică e de un ordin de magnitudine mai mare – resursele de calcul fiind create virtual și utilizatedoar pentru orele sau zilelenecesare proiectului. Acest gen de flexibilitate face din laboratorul Microsoft din Universitatea de Vest un instrument extrem de versatil ce se pretează a fi folosit la un număr nelimitat de scenarii.

 

Despre Microsoft

Fondată în 1975, compania Microsoft (Nasdaq “MSFT”) este liderul mondial în software, servicii, dispozitive şisoluţii ce ajută oamenii şi companiile să îşi atingă pe deplin potenţialul. Pentru mai multe informaţii, noutăţişi perspective de la Microsoft, vă rugăm să vizitaţi Microsoft News Center la adresa http://news.microsoft.com.

Despre Universitatea de Vest din Timișoara

Cu o istorie de șapte decenii, Universitatea de Vest din Timișoara este o familie academică de 15.000 de membri, cea mai mare din vestul țării, cu o identitate puternică și o imagine consolidată în timp. Detalii despre activitatea instituției pot fi găsite aici: www.uvt.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here