¬HTC VIVE LANSEAZĂ GAMA COMPLETĂ DE OFERTE VR PREMIUM PENTRU COMPANII DE TOATE DIMENSIUNILE

0
2412

VIVE Focus este lansat în toată Europa; platforma, hardware-ul și software-ul noi oferă cea mai bună soluție VR pentru clienții enterprise

 

București 8 noiembrie 2018 – HTC VIVE™ a anunțat astăzi o experiență de realitate virtuală premium pentru piața enterprise, incluzând o nouă platformă, un nou hardware și un nou software disponibile în special pentru uz comercial. Această lansare consolidează angajamentul crescut al Vive de a oferi companiilor de toate dimensiunile cel mai bun design și expertiză software, alături de cel mai bun hardware VR din lume. Cu această soluție completă, susținută de platforma Qualcomm® Snapdragon™ 835 Mobile VR, piața enterprise poate crea, colabora și se poate implica într-o manieră nouă și eficientă în materie de angajați și clienți deopotrivă. Companiile din întreaga lume, cum ar fi SimForHealth și Volkswagen Group, implementează deja Vive pentru training, simulare și design de produs.

 

Vive lansează astăzi un portofoliu de produse premium pe piețele occidentale, incluzând VIVE FOCUS™, un nou HMD independent pentru segmentul enterprise, VIVE WAVE™ VR SDK, platforma VR deschisă reprezentativă pentru crearea de conținut pentru dispozitive independente de către dezvoltatori, și Vive Sync, un nou instrument de colaborare enterprise.

 

Vive Focus: cea mai puternică experiență de VR independentă

 

Prin Vive Focus, Vive oferă cea mai completă și puternică experiență de VR independentă disponibilă astăzi pe piață pentru companii. Odată cu această lansare, Vive Focus va fi disponibil în 37 de țări din întreaga lume. Vive Focus folosește platforma Vive Wave și conținut de la VIVEPORT™. Acest headset independent și inovator este ideal pentru companiile care își doresc o experiență de VR cu adevărat mobilă. Acesta oferă o combinație impresionantă de putere și portabilitate, precum și o grafică cu cea mai bună rezoluție disponibilă pe un headset independent, fără a fi nevoie de conectarea la un PC.

 

Cu Vive Focus, nu sunt necesare stații de bază externe sau senzori. Companiile pot utiliza VR instant în mod independent cu ecrane duale AMOLED 3K, urmărire interactivă și o platformă de Mobile VR Qualcomm® Snapdragon™ 835. Cu o grafică de 2880 x 1660 de înaltă rezoluție aliniată la un sistem VR profesional, cum ar fi Vive Pro, Vive Focus dispune de urmărire inovatoare la scară mondială și un câmp vizual de 110°. Utilizatorii se vor bucura de o experiență eliberatoare, intuitivă, fără cabluri care să îi readucă la realitate, cu difuzoare integrate și până la trei ore de utilizare activă după o singură încărcare.

 

Vive Focus poate fi asociat cu programul de servicii profesionale Vive Enterprise Advantage, care oferă licențe comerciale, suport dedicat și utilități de service pentru hardware-ul enterprise Vive. Programul Advantage oferă protecție la achiziție cu garanții hardware personalizate, timp limitat de nefuncționare, suport dedicat și utilități avansate de gestionare a dispozitivului precum modul Kiosk și caracteristica de configurare în serie.

 

VIVE WAVE: Cea mai inovatoare platformă pentru VR independent superior

 

Noul Vive Wave VR SDK oferă o interfață deschisă ce permite interoperabilitatea între diverse headset-uri și accesorii VR mobile, cu Viveport ca distribuție universală și magazin virtual pentru toate dispozitivele Vive Wave. Acest lucru le permite dezvoltatorilor de conținut VR să dezvolte, să porteze și să publice conținut mai eficient, oferind în același timp o accesibilitate mult mai largă potențialilor clienți pe headset-uri VR multiple. Între timp, partenerii hardware se pot concentra pe inovația dispozitivelor în adevăratul sens al cuvântului, în comparație cu optimizarea VR esențială, cu acces la un conținut VR de calitate extrem de necesar, prin intermediul platformei Viveport.

 

Vive Wave reprezintă un pas înainte în ceea ce privește unirea pieței VR mobile extrem de fragmentate și le permite dezvoltatorilor să creeze conținut pentru o platformă și o magazin virtual comune, pentru mai mulți furnizori de hardware. În prezent există peste 150 de aplicații disponibile pe platforma Wave, cu mai multe aflate în dezvoltare, iar platforma este implementată pe cinci dispozitive independente din întreaga lume. De la lansare, și-au anunțat sprijinul pentru Vive Wave 15 parteneri care intenționează să integreze Wave în produsele lor.

 

Shadow Creator se alătură platformei Vive Wave

 

Platformei Vive Wave i se alătură astăzi și Shadow Creator, cel mai nou partener hardware care a adoptat platforma. Shadow Creator construiește Shadow VR, un VR HMD all-in-one care suportă controlere 6DoF, are funcționalități și capacități inovatoare și performanțe excepționale. Dispozitivul va fi lansat la nivel global pe 11 noiembrie.

 

„Parteneriatul cu Vive și Wave ne aduce un beneficiu dublu”, a declarat Jinxin Hu, COO al Shadow Creator. „Aceasta ne permite să realizăm mai multe modele de profit prin intermediul platformei deschise și să ne conectăm cu mai mulți utilizatori globali, consolidând astfel reputația internațională a companiei noastre și influența brandului”.

 

Dispozitivul HMD Shadow VR all-in-one este dotat cu o platformă Mobile VR Qualcomm Snapdragon 835 și o lentilă optică ultra-subțire Fresnel, utilizând o interfață holografică 3D UI Blue Cat dezvoltată intern și capabilități de 6 grade de libertate (DoF). Ecranul HD 2K (2560×1440) aduce utilizatorilor o imagine mai clară și mai realistă, iar efectul de sunet cu difuzoare stereo duale face ca experiența să fie și mai captivantă. Shadow VR este echipat cu controlere 6DoF dezvoltate intern, care utilizează un giroscop de înaltă precizie pe nouă axe, ray tracing și un layout cu butoane compatibil cu majoritatea controlerelor VR de astăzi.

 

Vive îi ajută pe partenerii enterprise să lucreze mai eficient

 

Vive a prezentat astăzi și Vive Sync, o nouă colaborare de realitate virtuală și aplicație de întâlniri pentru segmentul enterprise, care face parte din suita de servicii Vive Enterprise. Vive Sync este un instrument de colaborare intuitiv în care echipele interne se pot întâlni într-un spațiu virtual partajat, îmbunătățind comunicarea și productivitatea în rândul organizațiilor.

 

În plus, la un eveniment media de astăzi din San Francisco, Vive a prezentat Sync, precum și o serie de parteneri enterprise care utilizează Vive Focus:

 

  • Immersive Factory este un start-up francez specializat în training-ul de design VR, care furnizează companiilor un nou mod în care să se adreseze siguranței, sănătății și problemelor legate de mediul înconjurător împreună cu echipele lor.
  • Innoactive este un start-up cu sediul in Munich care dezvoltă software de realitate virtuală, augumentată și mixtă pentru mediu enterprise.
  • Modal este inspirată de succesul co-fondatorului Nolan Bushnell cu Atari și Chuck E. Cheese’s, Modal și aduce divertisment VR social, distractiv și activ bazat pe locație, pentru publicul de larg.
  • Primitive este un Mediu de Dezvoltare Captivant: o lume tridimensională a programării în care dezvoltatorii de software pot explora, interacționa și depana codul lor într-un spațiu virtual nelimitat.
  • Qualcomm Technologies: O experiență demonstrativă pentru specialiști, dezvoltată cu scopul de a reinventa educația și formarea în domeniul sănătății, prin demo-ul Think F.A.S.T. ce captivează utilizatorii într-un mediu VR medical în care aceștia pot să beneficieze de un instrunctaj care simulează o examinare reală și cuprinzătoare a unui accident vascular cerebral, dezvoltat pentru a asista diagnosticarea accidentelor vasculare cerebrale mai rapid și pentru reducerea impactului pe termen lung al acestei condiții medicale.
  • SimForHealth oferă o abordare captivantă, interactivă și colaborativă pentru pregătirea specialiștilor din domeniul sănătății, în conformitate cu principiul acestora.

 

Pentru mai multe informații despre Vive pentru segmentul enterprise, vă rugăm să vizitați: https://enterprise.vive.com.

 

 

 

Citate auxiliare ale partenerilor:

 

„Cele două obstacole majore pe care companiile le întâmpină în implementarea training-ului VR sunt costurile pentru hardware și crearea de conținut. Dorim să oferim licențe gratuite pentru suita noastră de software, atât pentru setul de instrumente pentru creare de conținut Unity3D, cât și pentru sistemul de implementare a conținutului Innoactive Hub. Vom sprijini Vive Wave SDK, Vive Focus și noile controlere 6dof, pentru a permite clienților noștri să implementeze training VR cu costuri mai reduse și pentru utilizare mai ușoară și flexibilitate îmbunătățită. Aceasta va genera adoptarea de training VR în companii, la un nivel superior.” – Daniel Seidl, CEO și fondator Innoactive.

 

„La Volkswagen Group, suntem încântați să colaborăm cu Vive și să folosim realitatea virtuală pentru a ne optimiza procesele interne. Până în prezent, am înregistrat creșteri semnificative ale eficienței programelor noastre. Suntem încântați să începem această etapă în care utilizăm Vive Focus și platforma Vive Wave.” – Dennis Abmeier, Volkswagen Group IT/Digital Realities.

 

„Exercițiul COLAS RAILS va profita foarte mult de pe urma Vive Focus, deoarece acest headset independent îmbină puterea de imersie VR cu o posibilitate sporită de a implementa training-ul rapid și ușor în locuri diferite. Immersive Factory a constatat și faptul că, actualul controler oferă interacțiuni multiple care permit oamenilor să se miște, să lucreze și să se comporte așa cum ar face în viața reală. Immersive Factory este dispusă să efectueze cea mai mare parte din cele 15 exerciții ale sale, care vor fi disponibile pe platforma sa la jumătatea lunii decembrie și pot fi redate pe Vive Focus. În timpul Zilelor Siguranței în VR, organizate pentru companii precum Suez, Veolia, L’oreal, Vinci, Moët Hennessy, Thales, Schneider Electrics, Airbus, Colas, Bic etc., Immersive Factory va utiliza și headset-urile Vive Focus. Peste 6.000 de angajați au participat la acest eveniment în 2018.” – Olivier Pierre, director operațiuni și fondator, Immersive Factory.

 

„Vive Focus a devenit o componentă cheie în sistemul de divertisment VR bazat pe locație al Modal. Factorul de formă, capabilitățile de nivel enterprise, costul și accesibilitatea generală ne ajută să ne dezvoltăm modelul de business și abordarea pieței.” – Jason Crawford, co-fondator și Chief Immersionist, Modal.

 

„Încă de la începuturile mișcării VR, Vive a fost cel mai bun și cel mai încurajator partener pentru companiile VR mici. Dezvoltarea pe cele mai noi platforme all-in-one bazate pe Wave a fost captivantă, deoarece a deschis o nouă lume a posibilităților în aplicațiile VR enterprise și pentru consumatori.” – John Voorhees, fondator și director executiv, Primitive.

 

„Qualcomm Technologies este încântat să susțină această soluție premium all-in-one independentă de VR pentru mediul enterprise construită pe platforma Mobile VR Snapdragon 835. Această colaborare extinde mai mult realția tehnologiei noastre cu Vive Focus și Vive Wave pentru imbunătățirea productivității în mediul enterprise.” – Hugo Swart, Director XR, Qualcomm Technoloiges, Inc.

 

 

„Fiind parteneri cu HTC Vice încă din anul 2016, Focus ne-a permis să setăm noi standarde în utilizarea VR pentru educația medicală și de asistență medicală. Dezvoltarea de simulări precum simlulatorul digital multi-player de pe headset-ul HTC Vive Pro și simulatorul de apnee în somn de pe HTC Vive Focus, au devenit un adevărat avantaj pentru formarea specialiștilor din domeniul sănătății.” – Xavier Abadie, Chief international Development Officer al SimForHealth

 

Citate auxiliare ale partenerului Wave Hardware:

 

Dr. Xiaohui Wang, directorul general al Skyworth VR, a spus că Vive a creat cea mai influentă platformă de conținut din domeniul VR, furnizând resurse și aplicații masive. Prin intermediul bazei de utilizatori Skyworth și a rețelei de servicii din China, cooperarea de conținut și Vive se vor completa reciproc și se vor conecta la o bază de utilizatori mai largă. El a declarat: „Skyworth ar dori să stabilească o cooperare solidă cu Vive pe baza beneficiilor egale, reciproce, și a schimbului de produse necesare. Vom colabora pentru a realiza o strategie avantajoasă și profitabilă pentru ambele părți.”

 

„HTC Vive a construit un parteneriat cu Pico pe piața din China. Pico a pre-instalat Viveport ca magazin de conținut în headset-urile VR Pico, aflate deja în vânzare în China”, a declarat Karen Zu, Marketing VP, Pico Technology.

 

„Pentru a aborda fragmentarea platformelor hardware și software și provocările privind conținutul și experiența, iQIYI recunoaște și participă activ la ecosistemul mobil VR VIVE Wave creat de HTC”, a spus Sun Feng.

 

 

 

– Final –

Despre HTC VIVE

VIVE este o platformă de realitate virtuală inovatoare, construită și optimizată pentru VR de tip room-scale și interacțiuni realiste. Îndeplinind promisiunea realității virtuale, cu o tehnologie ce schimbă standardul și conținut de cea mai bună calitate, VIVE a creat cel mai puternic ecosistem pentru hardware și software VR, aducând VR consumatorilor, dezvoltatorilor și companiilor. Ecosistemul VIVE este creat în jurul celui mai bun hardware VR de pe piață, susținut de VIVE X, un accelerator de 100 milioane de dolari pentru VR și startup-uri cu tehnologii conexe, VIVEPORT, o platformă globală și magazin de aplicații cu primul model de abonament VR din lume, care operează în peste 60 de țări, și VIVE Studios, inițiativa sa de dezvoltare și publicare de conținut VR. Pentru mai multe informații despre VIVE, vă rugăm să vizitați www.Vive.com.

 

 

Pentru mai multe informații despre Vive, vă rugăm să vizitați www.Vive.com.

# # #

HTC, logo-ul HTC sunt mărci comerciale ale HTC Corporation. Toate celelalte nume de companii și produse menționate pot fi mărci comerciale ale respectivilor deținători.

 

– Final –

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here