Săptămâna Europeană a Roboticii 2018 – Focus pe educație!

0
1375

Anul acesta se va organiza pentru a doua oară la nivel naţional în România, Săptămâna Europeană a Roboticii – 16 – 25 noiembrie 2018. Aceasta este o iniţiativă a reţelei internaţionale europene de robotică, euRobotics, ce se desfăşoară în toate ţările europene şi are drept scop promovarea industriei roboticii şi a potenţialului acesteia.

În cadrul acestei perioade organizații și instituții publice vor organiza diferite activități menite să promoveze robotica, programarea și activitățile STEAM în România.

Deschiderea Săptămânii Roboticii în România va fi marcată de Întâlnirea națională a educatorilor în domeniul roboticii, ce se va desfășura vineri, 16 noiembrie, între 9:00 și 16:00 la OK Center, în București. Această întâlnire are 5 obiective:

  • Să sublinieze creșterea semnificativă pe care tehnologia o are în societate și faptul că acest lucru are impact și asupra educației, care trebuie să țină pasul cu acest avans tehnologic;
  • Să promoveze activitățile ce au loc în acest sens în întreaga țară, dar și să realizeze un plan al acțiunilor viitoare;
  • Să promoveze exemple de bună practică implementate în școli și cluburi de robotică, ce pot fi replicate de educatori din întreaga țară;
  • Să prezinte exemple de materiale didactice accesibile ce pot fi folosite în școli, pentru a preda noțiuni despre tehnologie și robotică;
  • Să prezinte competițiile majore de robotică ce au loc în România, în funcție de nivelul de vârstă.

În afara evenimentului central vor fi organizate evenimente în întreaga țară, în orașe mari ca Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, Pitești, Focșani, Medgidia, Cernavodă, dar și în zone urbane mici precum Băicoi, Cândești, Vladimir, Tormac, Pietrari și altele.

Tot anul acesta marcăm și formarea unei coaliții de actori-rețea din rândul societății civile, ce activează fie în domeniul roboticii, fie în domeniul STEAM, care își unesc forțele pentru a transmite un semnal unitar și puternic: România are resurse umane calificate şi o comunitate pasionată și implicată în multe inițiative în domeniul roboticii. Organizațiile participante în Saptămâna Roboticii sunt: Asociația E-Civis, Fondul Științescu, Nație Prin Educație, ECDL ROMANIA, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociația pentru educație STEM creativă, Robochallenge, Asociatia Banat IT, Rețeaua CoderDojo România, Asociația Techsoup, World Robotics Olympiad România și Inițiativa națională Code Kids. Organizațiile partenere vor susține evenimente de robotică şi educație STEAM în cadrul Săptămânii Roboticii, vor promova inițiativa în cadrul rețelelor cu care lucrează și vor încuraja cât mai multe grupuri să organizeze evenimente dedicate roboticii în luna noiembrie. Organizațiile partenere lansează un îndemn, pe această cale, și altor ONG-uri, grupuri de inițiativă, companii și instituții de învățământ să se alăture acestui demers.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here