Bogdan Speteanu va fi noul Director Executiv al Rețelei Corporate BCR, începând de la 1 ianuarie 2019

0
1443

 

București, 27 noiembrie 2018 – Banca Comercială Română va avea, de la 1 ianuarie 2019, un nou Director Executiv pentru Rețeaua Corporate, Bogdan Speteanu urmând să preia această responsabilitate.

 

Cu o experiență de lucru de peste 17 ani în industria serviciilor financiare, din care 14 petrecuți alături de Grupul BCR/Erste, Bogdan Speteanu este, în prezent, președinte executiv al BCR Leasing, precum și membru non-executiv al Consiliilor de Supraveghere BCR Fleet Management si Omniasig.

 

Bogdan Speteanu îi va succeda în această poziție Ancăi Petcu, care a preluat de la 1 noiembrie 2018 funcția de Chief Transformation Officer BCR. De-a lungul carierei, el a deținut mai multe roluri de management, iar responsabilitățile sale au acoperit un spectru larg de activități, printre care coordonarea activității de audit intern, coordonarea implementarii programului de integrare a BCR ca urmare a achiziției de către Erste, managementul Programului de Eficiență Strategică la nivel de Grup Erste, coordonarea dezvoltării strategiei la nivelul Grupului BCR și managementul BCR Leasing. După 1 ianuarie, va rămâne implicat și în activitatea de leasing ca membru în Consiliul de Supraveghere al BCR Leasing.

 

Bogdan Speteanu a absolvit Academia de Studii Economice in 2001, are un EMBA Asebuss București, precum și numeroase cursuri de perfecționare profesională.

 

 

*  *

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 22 birouri mobile dedicate companiilor şi 508 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.600 de bancomate şi POS – 17.800 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce. 

*  *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.000 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.600 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul lui 2017, Erste Group deținea active totale în valoare de 220,7 miliarde EUR, înregistra un profit net de 1,31 miliarde EUR, precum și un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,4%.

*  *

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here